28 martie 2024

Muzeele, închise câte o zi pe săptămână. Vezi programul

muzeu-istProgramul privind deratizarea si dezinsecția secțiilor muzeale care aparțin Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște

 

 

Începând de luni, 06.05.2019, în muzeele din cadrul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” se vor efectua ample acțiuni de dezinsecție și deratizare pentru protejarea exponatelor care ar putea fi atacate de molii, carii, rozătoare și alte viețuitoare dăunătoare. Așadar, muzeele vor fi închise, pe rând, câte o zi, după cum urmează:

 

Luni, 06.05.2019

 

Muzeul de Istorie, Târgovişte

Casa – atelier Gheorghe Petraşcu, Târgovişte

Muzeul ”Vasile Blendea”, Târgovişte

Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Târgovişte

Ansamblul Monumental ”Curtea Domnească”, Târgovişte

Muzeul de Artă, Târgovişte

Muzeul Tiparului şi al Cărţii Româneşti Vechi, Târgovişte

Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Târgovişte

Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România”, Târgovişte

 

Marți, 07.05.2019

 

Casa Atelier “Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele,

Muzeul de Etnografie şi Folclor Pucioasa

Muzeul Etnografic ”Dumitru Ulieru” Pietroşiţa

Casa Memorială ”Ion Luca Caragiale”, Localitatea: I.L. Caragiale,

Ansamblul Brâncovenesc Potlogi

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial