29 martie 2024

Moreni – Parteneriat cu firme specializate pentru dezvoltarea si producţia Transportorului Blindat pentru trupe

sock.ro_images_blindat1GRUPUL PARLAMENTAR PSD

INTREBARE

Adresată: Domnului GABRIEL-BENIAMIN LEŞ

Ministrul Apărării Naţionale

Domnului MIHAI TUDOSE

Ministrul Economiei

De către dl. Senator: ADRIAN ŢUŢUIANU

Circumscripţia electorală: 16

Grupul parlamentar: PSD

Şedinţa Senatului din data de: 20.03.2017

Obiectul întrebării: Programul naţional de interes strategic TBT 8X8

Domnilor miniştri,

În cadrul planului de transformare, dezvoltare şi modernizare propus de Armata Română pentru următorul deceniu, realizarea unui transportor modern reprezintă atât o cerinţă pentru creşterea mobilităţii şi capacităţii de luptă a forţelor noastre, dar şi un produs cu potenţial de export.

Programul transportorului blindat 8X8 a apărut încă din anul 2006, ca răspuns la necesitatea Armatei Române de modernizare. În anul 2011, a fost emisă Hotărârea de Guvern nr. 395/2011, referitoare la Programul naţional de cercetare – dezvoltare de interes strategic „Transportor blindat pentru trupe 8X8”, având ca parteneri Ministerul Apărării Naţionale, Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare, CN Romarm şi Uzina Automecanica Moreni.

După mai mulţi ani de studii de cercetare, simulare, proiectare şi testare, s-a ajuns la soluţia colaborării cu parteneri străini, firme cu tradiţie producătoare de transportoare blindate. În acest sens, în luna noiembrie 2016, Uzina Automecanica Moreni şi compania germană Rheinmetall Defence au ajuns la un acord de cooperare pentru dezvoltarea şi producţia Transportorului blindat pentru trupe 8X8, prin înfiinţarea unei societăţi mixte închise cu capital social 50% – 50%, având sediul la Moreni. Proiectul va fi intitulat „Agilis”, compania germană va participa cu partea de drive-line, Uzina Automecanica Moreni cu carcasa transportorului, iar producătorii români din industria specifică vor participa cu sisteme şi subsisteme.

În acest moment, se aşteaptă din partea autorităţilor române definitivarea ultimelor proceduri pentru înfiinţarea societăţii mixte şi, apoi, semnarea contractului de finanţare a parteneriatului cu Ministerul Apărării Naţionale.

Urmare a discuţiilor purtate cu factori de decizie din Ministerul Economiei, a rezultat ca sunt in analiza si alte variante de parteneriat cu firme specializate pentru dezvoltarea si producţia Transportorului Blindat pentru trupe.

De asemenea, transformarea Uzinei Mecanice Moreni intr-un Centru Naţional de Mentenanţă pentru Tehnica Militara, a fost enunţata ca o soluţie pentru relansarea activităţii acesteia, fără rezultate concrete pana astăzi.

Fata de cele prezentate, va rog domnilor miniştri sa ne precizaţi care sunt rezultatele analizelor desfăşurate la cele 2 ministere si perspectivele de relansare a activităţii Uzinei Automecanica Moreni din cadrul CN Romarm SA.

Solicit răspuns scris.

Cu deosebită consideraţie, SENATOR

Conf. univ.dr.

ADRIAN ŢUŢUIANU

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial