28 martie 2024
Moldovenii învaţă de la dâmboviţeni cum să se dezvolte. “Depunem eforturi să atragem fondurile europene”

Moldovenii învaţă de la dâmboviţeni cum să se dezvolte. “Depunem eforturi să atragem fondurile europene”

dsc_0201Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia, Liviu Mușat, dar și alți reprezentanți din cadrul instituțiilor amintite – specialiști în accesarea, derularea și implementarea proiectelor cu finanțare europeană, au purtat discuții cu o delegație a Comisiilor Regionale Sectoriale din Regiunea de Dezvoltare Sud a Republicii Moldova, aflată în județul Dâmbovița în cadrul unei vizite de studiu în domeniul Aprovizionării cu Apă și Canalizare (AAC) și Managementului Deșeurilor Solide (MDS), ce are loc în perioada 30 iulie – 3 august, în Regiunea Sud Muntenia.

Vizita reprezentanților autorităților publice locale din Republica Moldova, a specialiștilor Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud și a colaboratorilor proiectului GIZ – Modernizarea Serviciilor Publice Locale în regiunea Sud Muntenia are rol de informare, astfel că, în data de 31 iulie 2018, a avut loc o întâlnire la sediul ADR Sud Muntenia, prilej cu care oaspeții au aflat detalii despre proiectele care au vizat dezvoltarea regiunii Sud Muntenia și, implicit, a județului Dâmbovița.

În cadrul întâlnirii de astăzi, de la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, oficialii din Republica Moldova au putut afla detalii despre obiectivele de investiții pe care Consiliul Județean Dâmbovița le-a realizat sau le are în derulare pe diferite programe și axe, prilej cu care președintele Daniel Comănescu a precizat: Întâlnirea noastră de astăzi este o oportunitate deosebită de a interacționa, de a schimba opinii cu privire la modul în care putem accesa fonduri europene, cu atât mai mult, cu cât, aceasta are loc după vizita de studiu începută în data de 30 iulie, vizită care a cuprins o întâlnire la sediul ADR Sud Muntenia, o sesiune tehnică în cadrul căreia ați putut afla informații despre județul Dâmbovița și proiectele europene derulate de Consiliul Județean Dâmbovița.

 Având în vedere necesitățile stringente de dezvoltare ale județului, atât Consiliul Județean Dâmbovița, cât și celelalte unități administrativ-teritoriale, au depus și depun eforturi foarte mari pentru a atrage atât fonduri europene, cât și naționale în vederea realizării de proiecte care să ajute la acest lucru.”

Aspecte privind problematica obținerii și gestionării fondurilor externe nerambursabile au fost aduse în atenție și de directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, care a amintit despre experiența și preocuparea pe care Consiliul Județean Dâmbovița le are față de proiectele care vizează atragerea fondurilor externe nerambursabile, oferind drept exemplu de bune practici proiectele care au vizat reabilitarea și modernizarea Palatului de la Potlogi, Peșterii Ialomița, Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, dar și a infrastructurii rutiere sau educaționale din județ. Precizări privind importanța gestionării proiectelor cu finanțare externă a adus și Marin Antonescu, administratorul ADI Salubritate Dâmbovița, care a prezentat proiectul ”Reabilitarea colectării transportului, tratării și depozitării deșeurilor solide în județul Dâmbovița”.

În ceea ce privește relația dintre județul Dâmbovița și Republica Moldova, secretarul județului, Ivan Vasile Ivanoff, a punctat dimensiunea culturală, educațională și socială care vizează colaborarea dintre părți.

Din partea delegației din Republica Moldova, Maria Culeşov, director al ADR Sud din Republica Moldova, a mulțumit autorităților locale și județene pentru deschidere și sprijin.

În cadrul vizitei de studiu, în județul Dâmbovița, delegația a purtat discuții și cu reprezentanții Primăriei Municipiului Târgoviște și a efectuat vizite la unele dintre obiectivele de investiții finalizate de Consiliul Județean Dâmbovița prin intermediul proiectelor europene.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial