25 aprilie 2024

Mită la ISU Dâmboviţa – Ce au descoperit ofiţerii anticorupţie

isuProcurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar București a finalizat cercetările și a întocmit rechizitoriul  prin care, a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui inculpat, subofițer din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Basarab I” al județului Dâmbovița, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită.

În fapt, la data de 26 septembrie 2019, ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, au prins în flagrant un subofițer din cadrul I.S.U. Dâmbovița care a pretins de la un denunțător suma de 5.000 lei, din care a primit efectiv 1.000 de lei, pentru a nu lua măsurile legale în legătură cu nereguli constatate pe linie de P.S.I. la o societate comercială și pentru a nu sancționa contravențional societatea cu amendă în valoare de 50.000 lei.

La percheziția corporală efectuată cu ocazia flagrantului, asupra subofițerului a fost găsită suma totală de 6.000 lei, între care și banii primiți cu titlu de mită.

Ulterior, în urma activităților procedurale efectuate, a mai fost identificat un denunțător, de la care subofițerul a solicitat și a primit sumele de 5.000 lei, respectiv 1.000 lei, cu ocazia efectuării a trei controale la societatea comercială ce îi aparține.

sursa – M.A.I. – SERVICIUL JUDEȚEAN ANTICORUPȚIE DÂMBOVIȚA

foto – arhivă, reprezentanţi ai ISU Dâmboviţa

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial