25 aprilie 2024
Mijlocaşul Ionuţ Petculescu nu mai este jucătorul lui Urban Titu

Mijlocaşul Ionuţ Petculescu nu mai este jucătorul lui Urban Titu

petculescuMulţumim, Ionuţ Petculescu!

Începând de astăzi, în mod oficial, mijlocaşul Ionuţ Petculescu nu mai este jucătorul lui Urban Titu, cele două părţi convenind încetarea colaborării.

Ajuns pe „Orăşenesc” în ianuarie 2014, după ce evoluase ultima dată la Minerul Motru, fotbalistul dâmboviţean, în vârstă de 25 ani şi-a adus un aport considerabil la performanţele echipei din ultimele 12 luni, dar acum, cu şase luni înainte de expirarea contractului, oficialii Urbanului au ajuns la un acord cu CS Afumaţi pentru transferul său.

La Titu, Petculescu a fost unul dintre căpitanii echipei, dar în acelaşi timp şi unul dintre golgeterii din actuala stagiune. Jucătorul târgoviştean a evoluat pentru Urban în 29 de meciuri, a strâns 2452 de minute jucate, a marcat de trei ori şi a reuşit mai multe pase de gol.

În actualul sezon a jucat în 15 partide, 13 în campionat şi alte două în Cupa României, contabilizând 1254 de minute.

Urban Titu îi mulţumeşte lui Ionuţ Petculescu pentru evoluţiile foarte bune realizate în echipamentul vişiniu şi îi doreşte mult succes în carieră şi la noua echipă.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial