28 martie 2024

La furat de sârmă! STAI, CĂ TRAG!

Miercuri, 03 martie a.c., o patrulă de jandarmerie a Detaşamentului Pază, Protecţie, Supravaghere şi Intervenţie Conducte Transport Produse Petroliere din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, în special a sustragerilor de materiale feroase pe raza localităţii Crevedia, a depistat în apropierea fermei avicole, la aproximativ 200 metri de intrarea în aceasta doi bărbaţi suspecţi care transportau material feros. În urma aplicării procedurilor legale de intervenţie şi a verificărilor efectuate de către cadrele de jandarmerie s-a stabilit C.Iulian în vârstă de 21 ani şi R.Răzvan în vârstă de 20 ani au pătruns în incinta fermei avicole Crevedia de unde a sustras un val de sârmă tip “plasă” şi mai multe profiluri metalice de diferite dimensiuni. Materialul feros sustras intenţionau să-l valorifice ulterior în interes personal, la un centru de colectare a materialelor refolosibile. Persoanele în cauză sunt cercetate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, fiind întocmite acte procedurale premergătoare, soluţia legală urmând să fie stabilită de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial