24 aprilie 2024

LA ȘCOALĂ, DUPĂ GRATII! Și deținuții merg la cursuri!

COMUNICAT DE PRESĂ Începerea anului şcolar 2010-2011 la Penitenciarul Mărgineni Şcolarizarea reprezintă o activitate fundamentală pentru reintegrarea socială a persoanelor private de libertate. În penitenciar, şcolarizarea este integrată în sistemul naţional de învăţământ, astfel încât la punerea în libertate persoanele care au suferit o condamnare să-şi poată continua studiile fără dificultăţi. De aceea, odată cu începerea anului şcolar 2010-2011, şi persoanele private de libertate din Penitenciarul Mărgineni s-au înscris la cursurile şcolare . La clasele I-IV s-au înscris 20 persoane private de libertate, iar la clasele V-VIII – 35 persoane private de libertate Din cele 55 persoane private de libertate, repatiţia pe clase este următoarea: Nr. Crt. Clasa Număr personae private de libertate înscrise 1 I 8 2 II 3 3 III 5 4 IV 4 5 V 6 6 VI 15 7 VII 9 8 VIII 5 Cel mai tânăr elev are vârsta de 21 de ani, iar cel mai în vârstă are 56 de ani. Rechizitele vor fi puse la dispoziţie de Penitenciarul Mărgineni, iar manualele de către Şcoala cu clasele I-VIII I.L. Caragiale. Începând cu acest an şcolar, clasele din ciclul gimnazial s-au transformat din forma de învăţământ la zi, în învăţământ cu frecvenţă redusă. Cadrele didactice care vor asigura instruirea şcolară a celor 55 persoane private de libertate înscrise în acest an şi curriculumul şcolar stabilit la nivel naţional de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării sunt angajate ale Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa . Diploma de studii, certificatul de absolvire precum şi foaia matricolă, se eliberează de către unitatea de învăţământ care asigură cu personal didactic, buna desfăşurare a cursurilor, fără a fi înscrise menţiuni cu privire la locul în care s-a derulat instruirea şcolară. Conform Legii nr. 83 / 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 275 / 2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, şcolarizarea persoanelor private de libertate este obligatorie, iar fiecare deţinut care promovează un an şcolar beneficiază de 30 zile câştig / an şcolar, zile considerate ca executate din pedeapsă, şi care se acordă numai în cazul absolvirii anului şcolar. Prin modificările aduse la Legea nr. 275 / 2006, persoanele private de libertate nu mai primesc sume de bani pentru şcolarizare. Activitatea de şcolarizare contribuie la diminuarea efectelor negative ale încarcerării, la optimizarea stării de spirit, la dezvoltarea unor competenţe educaţionale de bază, toate acestea facilitând reintegrarea socială a acestor persoane private de libertate Pentru informaţii suplimentare desemnăm ca persoană de contact pe Inspector de penitenciare Larisa PANĂ-purtător de cuvânt al Penitenciarului Mărgineni, telefon 0245/660.210, interior 107, fax 0245/660.211, tel serviciu 0752/302.483, e-mail: lpana@dgp, lpanapmdb@yahoo.com. Cu stimă, Inspector de penitenciare Larisa PANĂ Purtător de cuvânt

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial