29 martie 2024

Judecătorii au emis ordine de protecţie împotriva a doi agresori care şi-au maltratat mamele

batr9Ordine de protecție provizorii, emise de polițiști din Moreni

Polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Moreni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 44 de ani, din Vlădeni, provoacă scandal la domiciliu.

O echipă de cercetare s-a deplasat la fața locului, iar din primele verificăris-a stabilt că, pe fondul consumului de alcool, bărbatul și-ar fi lovit mama în zona feței și ar fi distrus două ferestre.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și distrugere.

De asemenea, față de acesta a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile, care a fost înaintat și confirmat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni.

Ulterior, Judecătoria Moreni a emis față de acesta un ordin de protecție pentru o perioadă de 3 luni.

Totodată, în aceeași zi, polițiștii polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Moreni au fost sesizați cu privire la faptul că un alt bărbat de 63 de ani, din Ocnița, are un conflict cu mama sa.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilt că bărbatul, pe fondul consumului de alcool, ar fi distrus geamurile de la ușa de acces în locuință.

Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, totodată, fiind întocmit și un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

Ulterior, față de acesta, Judecătoria Moreni a dispus emiterea unui ordin de protecție pentru o perioadă de 2 luni.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial