20 aprilie 2024

ITM Dâmboviţa, noutăţi pentru patroni

inspmdbCOMUNICAT DE PRESA

Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița informează toţi angajatorii că începând cu data de 16.04.2016 este pusă la dispoziție o versiune actualizată a portalului pentru transmiterea registrului de evidenţă a salariaţilor în format electronic conform prevederilor H.G. nr. 1.105/2011 prin care sunt modificate prevederile H.G. nr. 500/2011.

Noua versiune actualizată a aplicației este Revisal 6.0.4. și cuprinde: modificări legislative, actualizarea nomenclatorului C.O.R., radierea unui contract de muncă, modificare nomenclator temeiuri de suspendare, modificare nomenclator temeiuri de încetare, noi funcționalități, unele reglementări privind temeiul în baza căruia se suspendă contractele individuale de muncă. Legat de acest ultim aspect, semnalăm eliminarea temeiului de suspendare„concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în  vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani”- Codul muncii art. 51 alin. 1 lit. b).

Având în vedere numeroasele solicitări venite din partea angajatorilor cu privire la greutățile întâmpinate în transmiterea registrului ca urmare a eliminării temeiului de suspendare amintit, pe site-urile Inspecției Muncii și Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița sunt prevăzute recomandările atât pentru angajatorii care au instalat versiunea Revisal 6.0.4. cât și pentru cei care folosesc versiunea veche Revisal 5.0.8.

Recomandările sunt valabile și pentru cazurile contractelor de muncă suspendate pentru temeiul „pe durata detașării” – Codul muncii art. 52 alin. 1 lit. d), de asemenea eliminat.

Precizăm că, pe cele două site-uri sunt prevăzute:

  • versiunea actualizată Revisal 6.0.4.
  • Ghidul de instalare și utilizare – Revisal 6.0.4.
  • specificații tehnice – versiune revizuită;
  •  reguli de completare – versiune revizuită.

Inspector şef:

Nicolae Popa

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial