ISU Dâmboviţa a primit 4 ambulanţe SMURD, o tabără mobilă pentru sinistraţi şi o bucătărie rulantă auto | TargovisteNEWS

ISU Dâmboviţa a primit 4 ambulanţe SMURD, o tabără mobilă pentru sinistraţi şi o bucătărie rulantă auto

Webp.net-resizeimageCOMUNICAT DE PRESĂ

Tehnica din dotarea ISU Dâmbovița,

prezentată astăzi, în conferință de presă

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a participat astăzi, 29 noiembrie 2019, la conferința de presă organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I”, alături de conducerea acestei instituții, reprezentată de col. Mihăiță Păun, inspector-șef, și lt. col. Alfred Hantăr, prim-adjunct al inspectorului-șef.

Temele centrale ale conferinței au fost: tehnica de intervenţie nou-primită de ISU „Basarab I” Dâmboviţa în trimestrul IV 2019; operaţionalizarea ambulanţei SMURD la Garda de Intervenţie Răcari; prezentarea lotului reprezentativ al ISU „Basarab I” Dâmboviţa, vicecampion naţional la descarcerarea din autovehicule.

Prin intermediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, au fost achiziționate: 4 ambulanţe SMURD tip B (4×4), o tabără mobilă pentru persoane sinistrate/evacuate (în sistem containerizat) și o bucătărie rulantă auto, un autoturism Dacia Duster.

Menționăm că, prin intermediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” beneficiază de tehnică nouă de intervenţie, după cum urmează: 5 motopompe transportabile – Honda WT30X (debit de 1.210 l/min); 5 motosuflante portabile de mare putere (2,8 kW/3,8 CP); platformă metalică (aluminiu) cu înălţime reglabilă (pentru autospeciala de descarcerare grea); remorcă auto cu bazin de apă și instalație specială de stingere a incendiilor; 30 saci portabili cu apă pentru pompieri, echipaţi cu pistol de stropire; cort gonflabil cu instalaţie de climatizare (capacitate: 10 persoane, suprafaţă: 40 m2, două instalaţii portabile de aer condiţionat); echipament de protecție pirotehnic (două veste de protecţie antischije şi două căşti de protecţie balistică cu vizor).

Cu acest prilej, Alexandru Oprea, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a transmis: „Felicit inspectoratul pentru rezultatele bune pe care le-a obținut în acest an! Având în vedere că, duminică, este Ziua Națională a României, vă urez la mulți ani tuturor și vă asigur de întreaga disponibilitate a instituției pe care o reprezint, pentru a sprijini activitatea dumneavoastră. După cum bine știți, în nenumărate situații am colaborat și am răspuns pozitiv solicitărilor dumneavoastră, în limita resurselor financiare,pentru ceea ce înseamnă dotarea și desfășurarea activității dumneavoastră. Mă refer inclusiv la alimentarea cu energie electrică pentru sediul pe care l-am predat către dumneavoastră; este în derulare și sper ca, anul viitor, să rezolvăm această problemă, deoarece avem acolo un proiect de investiții. Am aprobat o stație de transformare, la care să se poată alimenta atât locuințele ANL, cât și sediul dumneavoastră. Așa cum ați putut observa, drumul de acces este făcut, este asfalt pe toată lungimea drumului; mai lucrăm doar la sensul giratoriu dinspre Bulevardul Carol și, probabil că, în zilele următoare, ca urmare a discuțiilor avute cu proiectanții și Primăria Târgoviște, va urma și cealălalt sens giratoriu, de la podul din zona Oțelăriei. Consider că trebuie răsplătite eforturile dumneavoastră și vom încerca să identificăm resursele financiare necesare în bugetul pe anul viitor.

Sunt convins că fiecare intervenție, că fiecare persoană care a beneficiat de serviciile dumneavoastră într-un moment dificil merită pe deplin răsplătite. Vă felicit pentru modul profesionist în care vă desfășurați activitatea și vă asigur, în numele instituției pe care o reprezint, că sperăm să avem, pe viitor, aceleași resurse financiare, pentru a vă desfășura activitatea în condiții bune.”

La încheierea conferinței, toți cei prezenți au fost invitați să viziteze expoziția cu tehnica de intervenție nou-primită prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cât și materialele achiziționate cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Dâmbovița.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

Life-Style

Gest de suflet făcut de voluntari pentru o familie sărmană, din Vulcana Băi

COMUNICAT DE PRESĂ De ziua Voluntariatului, acţiune umanitară a pompierilor târgovişteni la o familie din comuna Vulcana Băi Astăzi, 05 decembrie, în urma inițiativei unui voluntar ISU care activează și ca polițist local la Vulcana Băi, pompierii de pe o tură de serviciu de la Detaşamentul Târgovişte s-au mobilizat pentru a ajuta o familie nevoiaşă [...]