Astăzi 17 februarie, la ora 12.26, un echipaj de intervenţie şi echipajul SMURD de la Detaşamentul Târgovişte, s-au deplasat la o casă din comuna Comişani, unde s-a produs o explozie neurmată de incendiu. În urma exploziei au rezultat două victime astfel: – o persoană de sex feminin (23 ani) care a suferit arsuri pe faţă, membrele inferioare şi superioare, a fost preluată de echipajul SMURD, iar după acordarea ajutorului medical de urgenţă a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte; – o persoană de sex masculin (21ani) care a suferit arsuri pe membrele inferioare şi faţă, a fost preluată şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte de un echipaj al SAJ. Se pare că explozia s-a produs din cauza unor scăpări şi acumulări de gaz, de un aragaz (alimentat de la o butelie cu GPL). Structura de rezistenţă a casei a fost grav afectată în urma producerii exploziei (casa fiind distrusă în proporţie de 80%). Compartiment Informare şi Relaţii Publice
Prezentare generală a confidențialității
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.