18 aprilie 2024

ÎPS Nifon: “Cu bucurie în suflet sărbătorim Ziua Internaţională a Copilului”

Mesajul Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi  Mitropolit NIFON  cu ocazia Zilei  Internaţionale a Copilului 1 iunie 2014

 

Iubiţi mei fii duhovniceşti, Iubiţi copii ,

    Cu bucurie în suflet  sărbătorim  Ziua  Internaţională a Copilului, fericită ocazie de a-I mulţumi Bunului Dumnezeu pentru  darul minunat al familiei şi pentru a reafirma importanţa deosebită pe care  copiii o au pentru Biserica şi societatea noastră, ca semne dumnezeieşti de  iubire, speranţă şi  bucurie.     Copiii sunt comoara cea mai de preţ pe care  o are societatea noastrã, pentru că ei sunt continuatorii civilizaţiei, viitori susţinători ai lumii de mâine şi  promotori ai valorilor pe care, generaţie după generaţie, le-au susţinut şi  apărat, strămoşii noştri. Aşa cum a afirmat-o întotdeauna, fundamentându-se pe Sfânta Evanghelie,  Biserica apreciază valoarea deosebită a  familiei tradiţionale, bazată pe legătura sfântă dintre un bărbat şi o femeie,  care reprezintă mediul autentic, firesc şi propice de viaţă şi educaţie pentru  orice copil. În educaţia copiilor,  rolul familiei este esenţial, căci, aici,  mai întâi, copilul deprinde primele elemente  de credinţă, cultură şi viaţă comunitară, ce vor fi dezvoltate, apoi, prin  intermediul Bisericii şi al Şcolii, prin aprofundarea valorilor religioase şi  culturale la care şi-au adus contribuţia toate generaţiile de dinainte.     Iubiţi părinţi, înconjuraţi cu disponibilitate şi delicateţe pe  copiii voştri, căci ei sunt darul cel mai de preţ pe care Dumnezeu vi l-a  oferit, scopul vieţilor voastre, expresii calde ale bucuriei dumnezeieşti şi  imagini concrete ale nevinovăţiei, frumuseţii şi bucuriei de a trăi, precum şi  sursă de inspiraţie în relaţiile comunitare.       Stimaţi ostenitori în domeniul educaţiei, familiile şi Biserica v-au încredinţat pe  fiii şi fiicele lor, pentru a deprinde tainele existenţei umane, în respect  faţă de Dumnezeu, şi tot ceea ce au ctitorit înaintaşii noştri. De aceea,  oferindu-le priceperea şi înţelepciunea dumneavoastră, veţi contribui, cu  generozitate, la creşterea şi propăşirea neamului nostru şi la un viitor mai  bun pentru noi toţi.       Dragi copii, aveţi încredere în a vă lăsa îndrumaţi de  părinţii, preoţii şi profesorii voştri, de a deprinde înţelepciunea lumii  noastre, faptul că rostul vieţii umane este acela de a fi buni, drepţi,  iubitori, generoşi, solidari şi milostivi. Voi, iubiţi copii, aveţi datoria de  a fi mai buni ca noi, de a construi o lume mai dreaptă, mai echitabilă, mai  luminoasă şi mai tolerantă, în care fiecare să-şi poată găsi locul său şi să  fie apreciat, fără nicio discriminare. De aceea, nu trebuie să uitaţi că un viitor rodnic şi viguros se poate  construi numai prin înţelegerea trecutului şi implicarea responsabilă în  prezent, cu încredere şi speranţă în Tatăl Ceresc.     Dumnezeu sã vã binecuvinteze, sã  vã păzească şi sã vã dãruiascã sãnãtate, pace şi bucurie!

† NIFON,

Arhiepiscop şi Mitropolit

 Acasă
 Știri
fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial