ÎPS Nifon, alături de Preafericitul Daniel, la hramul Mânăstirii Caraiman | TargovisteNEWS

ÎPS Nifon, alături de Preafericitul Daniel, la hramul Mânăstirii Caraiman

cruce-caraimanLa invitația Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, vineri, 14 septembrie 2018,în Anul Centenar al Marii Uniri, ca semn de mărturie a unității ortodoxe, cu ocazia sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a participat la ceremoniile prilejuite de hramul Mânăstirii Caraiman, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam, Episcop-Vicar Patriarhal, Părintele Vicar Eparhial Ionuț Ghibanu și numeroși preoți și diaconi.
Sâmbătă, 15 septembrie 2018, Înaltpreasfinția Sa a participat la sfințirea pietrei de temelie a viitoarei biserici dedicată, ca Dar de Centenar, eroilor neamului, de pe platoul Bucegi, ce va avea hramurile: Înălțarea Domnului, Înălțarea Sfintei Cruci și Schimbarea la Față.
Reamintim că în Arhiepiscopia Târgoviștei vor avea avea loc, în perioada imediat următoare, câteva târnosiri de biserici nou construite, ca Dar de Centenar al Bisericii noastre străbune.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Life-Style

”Povestea iei”, la Curtea Domnească din Târgoviște

Expoziţia etnografică ”Povestea iei”   Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște invită publicul să descopere ”Povestea iei”, expoziţie etnografică organizată la Muzeul de Artă, str. Calea Domnească, nr. 185, care va fi deschisă publicului miercuri, 24 iunie 2020, ora 14:00. ”În anul 2013, în data de 24 iunie, odată cu sărbătoarea [...]