29 martie 2024

Inspectorii ITM Dâmbovița, controale în construcții, comerțul en gros și en detail, pază și protecție, baruri și restaurant

varf4COMUNICAT DE PRESĂ

ACȚIUNE INFORMARE ȘI CONȘTIENTIZARE MUNCA NEDECLARATĂ

 

În vederea punerii în aplicare a Programului de guvernare 2017-2020 care prevede măsuri de combatere a muncii fără forme legale, la inițiativa Inspecției Muncii, I.T.M. Dâmbovița a desfășurat în perioada iunie – august 2017 „Acțiunea de informare și conștientizare privind transformarea muncii nedeclarate în muncă declarată”.

Acțiunea s-a desfășurat în trei etape. Prima etapă s-a concretizat în organizarea de sesiuni informative în 9 unități de învățământ liceal, în special pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a, prin care tinerilor li s-au prezentat drepturile pe care le au prestând munca în condiții legale dar și riscurile la care se expun practicând munca nedeclarată.

În a doua etapă au fost vizitate 35 de unități din domeniile: construcții, comerț en gros și en detail, pază și protecție, baruri, restaurant, prestări de servicii. În cadrul acestor întâlniri au fost prezentate informații și distribuite materiale informative privind riscurile muncii la negru pentru salariat, beneficiile conferite de existența contractului de muncă, sancțiunile de care sunt pasibili angajatorii și salariații în cazul în care utilizează sau, după caz, desfășoară muncă fără forme legale.

În a treia etapă acțiunea a vizat persoanele asistate social, cu nivel scăzut de educație din cadrul unităților teritorial administrative din județ.

Prin caracterul său informativ, acțiunea a urmărit creșterea gradului de conștientizare atât a angajatorilor, în special din domeniile ce înregistrează o incidență crescută a muncii nedeclarate, cât și a grupurilor de persoane din diferite categorii sociale asupra efectelor negative pe care munca la negru le produce în plan economic și social.

 

 

Inspector şef

Marius Lixandru

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial