28 martie 2024

Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, măsuri speciale pentru pază!

sock.ro_images_paznic_batutCOMUNICAT DE PRESĂ

 Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița vă informează:

În conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, administrația publică centrală și locală, regiile autonome, companiile și societățile naționale, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile reglementate de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum și alte organizații care dețin bunuri ori valori cu orice titlu, sunt obligate să asigure paza acestora.

În cazul unităţilor şi instituţiilor publice care au montate sisteme de alarmare, acestea trebuie să prevadă echipamente de supraveghere video pe căile de acces, holuri şi alte zone cu risc ridicat, detecţie a efracţiei pe zonele de expunere sau depozitare valori şi control acces, prin personal sau echipamente.

Paza se organizează și se efectuează potrivit planului de pază, întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se păzesc, cu avizul de specialitate al poliției.

Conducătorii unităţilor în care funcţionează sisteme de pază, au următoarele obligaţii:

  • răspund de organizarea şi funcţionarea pazei unităţilor, bunurilor şi valorilor pe care le deţin, cu orice titlu;

  • analizează temeinic nevoile stricte de pază şi stabilesc efectivele necesare, în raport cu natura, importanţa, mărimea şi vulnerabilitatea unităţilor respective, cu specificul producţiei şi cu locul de dispunere a acestora;

  • asigură, pentru executarea serviciului de pază, selecţionarea persoanelor cu profil moral corespunzător, cu aptitudini fizice şi profesionale necesare acestei activităţi;

  • iau măsuri de instruire specifică a personalului de pază şi controlează modul în care acesta îşi execută atribuţiile de serviciu;

  • asigură executarea amenajărilor şi a instalaţiilor necesare desfăşurării serviciului de pază, precum şi introducerea, întreţinerea şi menţinerea în stare de funcţionare a sistemelor tehnice de legătură, de pază şi de alarmă împotriva efracţiei;

  • asigură echiparea personalului de pază cu uniformă şi însemne distinctive, în condiţiile legii;

  • asigură corp de gardă sau încăpere de serviciu pentru efectivele de jandarmi, poliţişti locali ori cele ale societăţilor specializate destinate serviciului de pază şi fondurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare a acestuia;

  • încheie contracte de prestări de servicii în domeniul pazei, gărzii de corp, pentru instalarea sistemelor de alarmă împotriva efracţiei, numai cu societăţile sau persoanele ori prin poliţia locală cărora li s-a acordat licenţa, după caz, de către poliție;

  • asigură spaţiile şi amenajările necesare păstrării în deplină siguranţă a armamentului şi a muniţiei destinate serviciului de pază;

  • stabilesc reguli privind accesul şi circulaţia în interiorul obiectivului păzit;

  • stabilesc responsabilităţi pentru şefii compartimentelor de muncă, în ceea ce priveşte paza şi siguranţa utilajelor şi instalaţiilor.

Paza căilor ferate, a pădurilor, a terenurilor forestiere, a fondurilor de vânătoare şi de pescuit, a conductelor pentru transportul hidrocarburilor şi al produselor petroliere, a sistemelor de irigaţii, a reţelelor telefonice şi de transport al energiei electrice se asigură de către operatorii economici de profil.

În localităţile rurale, primăriile sunt obligate să ia măsuri pentru a asigura paza bunurilor aflate în domeniul public sau privat al unităţii administrative, precum şi a celor aparţinând cetăţenilor acesteia.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial