19 aprilie 2024
Începe stagiunea la Teatrul Tony Bulandra

Începe stagiunea la Teatrul Tony Bulandra

stagiuneCOMUNICAT DE PRESĂ
Începe stagiunea la Teatrul Tony Bulandra

După o vară de festivaluri și colaborări de succes, Teatrul Tony Bulandra își începe noua stagiune cu entuziasm și sete de cultură. Publicul este așteptat la două premiere, trei spectacole consacrate ale teatrului și la filmul propus de România la Premiile Oscar, SIERANEVADA, regizat de Cristi Puiu.
Pe 22 și 23 septembrie, de la ora 19.00, la Sala Studio a Teatrului Tony Bulandra, vor avea loc avanpremiera și premiera spectacolui în regia și scenografia lui Mc Ranin, Frumos e în septembrie la Veneția de Teodor Mazilu. Este vorba de un spectacol-coupé care conține atât piesa cu titlul amintit, cât și Împăiați-vă iubiții. Povestea este una efervescentă, bazată pe relația dintre două personaje, bărbat-femeie, aflați mereu în căutarea perfecțiunii. Efectul este unul comic, care nu dă însă la o parte întrebarea „de ce viața noastră este mereu în altă parte, alături de altcineva?”.
Sâmbătă, 24 septembrie, pelicula care a deschis competiția oficială a celei de-a 69-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, vine și pe scena târgovișteană. SIERANEVADA, noul lungmetraj al lui Cristi Puiu, va fi difuzat de la ora 18:00 în Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra, în prezența echipei. Acțiunea din SIERANEVADA are loc la trei zile de la atentatul din redacția hebdomadarului parizian, Charlie Hebdo și la patruzeci de zile de la moartea tatălui său, când Lary, un medic trecut de 40 de ani, urmează să își petreacă ziua de sâmbătă însoțit de tânăra lui soție, în sânul familiei, reunite cu ocazia comemorării celui dispărut.
Ultima săptămână a lunii este marcată de două producții alea teatrului ce s-au bucurat de mare succes în rândul publicului: pe 30 septembrie, ora 19:00 (Sala Studio), celebra poveste a lui Ibsen, Nora, despre lupta unei femei împotriva mentalității patriarhale, pus în scenă de Gelu Badea, iar pe 1 octombrie, ora 19:00 (Sala Mare), poemul iubirii Romeo și Julieta de William Shakespeare, în montarea inedită a Irinei Niculescu. Pe 2 octombrie, de la ora 19:00, în Sala Studio, va urma, din nou, o reprezentație a spectacolului Frumos e în septembrie la Veneția.
Deschiderea oficială a stagiunii 2016/2017 este punctată și de premiera spectacolului Trei Surori, în regia lui Aleksandar Ivanovski. Textul lui Cehov, pus în scenă de regizorul macedonean, va fi prezentat publicului în data de 8 octombrie, de la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra. În cuvintele regizorului, „piesa este un terifiant și brutal poem care ne vorbește despre cum să fim mai simpli, mai autentici, mai noi înșine.”
Săptămâna se încheie duminică, 9 octombrie, ora 19:00 în Sala Mare, unde publicul este invitat să urmărească montarea inedită a regizorului Chris Nedeea a clasicului text din dramaturgia românească: Steaua fără nume de Mihail Sebastian.
Teatrul Tony Bulandra se reafirmă și această stagiune ca un pilon al culturii în Târgoviște, aducând numeroase producții noi, prezentând în continuarea spectacole de actualitate și valoare culturală și organizând evenimente speciale de interes pentru publicul său.
Mai multe detalii puteți găsi la adresa www.tonybulandra.ro.

Alexandra Popa, PR
Teatrul Tony Bulandra Târgoviște

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial