20 aprilie 2024

IAR! Cod galben, până sâmbătă la ora 18!

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă atenţionare COD GALBEN, valabilă şi pentru nordul judeţului nostru, începând din această noapte, până mâine, 13 februarie, ora 18.00. Potrivit meteorologilor, în sud-vestul, nord-estul ţării şi în zona de munte va ninge, iar in restul judeţelor atenţionate vor predomina ploile, cantităţile de apă urmând a depăşi local 20 – 25 l/mp si izolat 35 l/mp. De asemenea, vor fi condiţii de polei. Temporar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind ninsoarea, mai ales în zona montană. În sudul şi estul Munteniei şi în Dobrogea, temporar va ploua. Cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp, iar vântul va avea intensificări. Prefectul judeţului Dâmboviţa, Iancu Caracota, a dispus autorităţilor judeţene şi locale să ia măsurile necesare pentru limitarea efectelor negative ale vremii. Biroul de Presă

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial