29 martie 2024
Moroeni – Hramul Mânăstirii Cota 1000

Moroeni – Hramul Mânăstirii Cota 1000

hram-man-pesÎnaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, însoțit de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Mânăstirii Cota 1000-Moroieni, cu ocazia unuia din hramurile acestui sfânt locaș, Sf. Ioan Iacob Hozevitul.
Cu această ocazie, Înaltul Ierarh a hirotonit întru preot, pe seama Parohiei Potlogi II, Protoieria Titu, pe tânărul diacon Liviu Gabriel Crețescu, absolvent al Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște.
În cuvântul său, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit a vorbit despre necesitatea sfințeniei, ca scop al existenței umane, ce presupune transformare vieții omului după modelul dumnezeiesc, prin rodirea virtuților și exersarea necontenită a binelui, evocând personalitatea Sf. Ioan Iacob Hozevitul, ca model concret de viață întru Hristos. De asemenea, Înaltul Ierarh a vorbit și despre hram, ca sărbătoare a comunității și ca mijloc de manifestare a comuniunii și solidarității creștine.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial