19 aprilie 2024
HALAL FOTBAL! Găeştiul se face de râs în Divizia C!

HALAL FOTBAL! Găeştiul se face de râs în Divizia C!

Chiar dacă s-a impus în ultima rundă, 1-0 cu Partizanul Merei, Utchim Găeşti rămâne datoare vândută suporterilor, care aşteptau mai multe de la echipa lor în acest tur de campionat. Cu numai şapte puncte adunate în 16 meciuri, formaţia condusă de Gheorghe Griguţă a trăit multe dezamăgiri şi umilinţe în această toamnă, având şanse infime să evite retrogradarea, asta în condiţiile în care va termina campionatul.

O formaţie care abia s-a salvat de la retrogradare în divizia D, Găeştiul a ajuns din întâmplare în eşalonul trei, sau mai bine zis din ambiţia primarului de la Hulubeşti, Adrian Chiriţă, care a vrut să facă o echipă tare în urbea frigiderelor.

Suntem vai de noi

După plecarea lui Chiriţă, care a menţinut Utchimul pe linia de plutire, a scăzut şi forţa valorică dar şi financiară a echipei, ajunsă ciuca bătăilor în Seria C2. Înfrângerile la scoruri ruşinoase şi jocul foarte modest al găeştenilor au demonstrat că fotbalul nu se face după ureche şi că Utchimul nu a fost pregătită pentru divizia C. Decât să se prezinte de o asemenea manieră lamentabilă, mai bine cei de la Găeşti îşi vedeau de treaba lor în judeţ, unde cu siguranţă nu s-ar fi făcut de râs. Dacă va încheia campionatul, gruparea lui Griguţă va avea serios de tras pentru a-şi îndeplini baremul, obiectiv cu care, din păcate, ne-am obişnuit în ultimii ani. Ca şi cum nu ar fi fost deajuns Găeştiul şi CSM Târgovişte s-a umplut de ridicol, cedând cu 8-1 în deplasarea de la Comprest Bucureşti, rezultatele care nu fac deloc cinste fotbalului dâmboviţean.

Costin Mihai

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial