20 aprilie 2024
Grefierii de la Moreni au protestat din cauza intenţiei guvernanţilor de a elimina pensiile speciale

Grefierii de la Moreni au protestat din cauza intenţiei guvernanţilor de a elimina pensiile speciale

Webp.net-resizeimageMii de grefieri din întreaga ţară au protestat, miercuri dimineaţa, începând cu ora 10,00, pe timpul activităţii Plenului Camerei Deputaţilor, faţă de intenţia guvernanţilor de a elimina pensiile speciale din sistemul judiciar.

Printre ei s-au aflat şi cei de la Judecătoria Moreni.

Pe perioada protestului, arhivele şi registraturile instanţelor au fost închise, iar şedinţele de judecată au fost suspendate.

Protestul s-a desfăşurat în linişte, fără incidente, şi asigurându-se treimea din activitatea prevăzută de legislaţie.

Spre deosebire de alte categorii, grefierii sunt limitaţi strict la salariul acordat de stat, fiind incompatibili cu orice altă funcţie publică.

“Protestăm împotriva anulării pensiilor aşa-zise speciale, guvernanţii pun semnul egal între pensie de serviciu şi pensie specială. În situaţia noastră, este vorba despre o pensie ocupaţională, întrucât asemenea domnilor magistraţi avem anumite interdicţii, incompatibilităţi, nu putem presta decât activităţi didactice. Speranţa de viaţă a unui grefier, potrivit ultimelor studii, este de 58 de ani. Uniunea Europeană a stabilit că personalul auxiliar de serviciu de specialitate beneficiază de o pensie ocupaţională, acordată urmare compensării restrângerii unor drepturi. Curtea Constituţională a statuat, prin decizia 1237 din 2010, că pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit, în raport cu pensiile speciale acordate în regimul public de pensii. Diferenţia între pensii este mică, pensia suportată de bugetul de stat este 2.449 lei, iar cea din bugetul asigurărilor sociale de stat de 2.141 lei. Nu considerăm că este o pensie nesimţită, este o pensie care ne-ar asigura o bătrâneţe cât de cât liniştită, după tot stresul care este în timpul activităţii”, spun protestatarii.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial