29 martie 2024
Găeşti – Festivalul Internaţional de Nai

Găeşti – Festivalul Internaţional de Nai

naiGăeştiul va găzdui, în perioada 10 – 13 septembrie 2015, Festivalul Internaţional de Nai, aflat la cea de-a doua ediţie.

Evenimentul este organizat de Fundaţia Internaţională de Muzică Gheorghe Zamfir şi A.P.C.T.T.R, în parteneriat cu Primăria Găeşti.

Potrivit unui comunicat de presă al staff-ului lui Gheorghe Zamfir, ”Festivalul Internaţional de Nai va cuprinde expoziţii, spectacole de muzică clasică, folclor, muzică pop, recitaluri, decernări de premii şi distincţii, sesiune de autografe şi momente cu invitaţi surpriză.

Vor fi prezente atât personalităţi artistice din ţară cât şi de peste hotare, respectiv membri marcanţi ai Academiei Române, diplomaţi şi oficialităţi de marcă. Festivalul Internaţional de Nai, ediţia a II-a, va pune în lumină cariera de peste cinci decenii a celui mai apreciat artist român, la nivel intern şi internaţional: muzicianul Gheorghe Zamfir, personalitate marcantă a oraşului Găeşti, meleagul pe care a văzut lumina zilei acum trei sferturi de veac.

Acest eveniment de prestigiu şi de înaltă ţinută artistică va fi începutul unei campanii prin care vom încerca să atragem atenţia că educaţia tinerei generaţii se poate face mult mai facil prin angrenarea ei în activităţi elitiste şi prin accesul neîngrădit la cultură.”

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial