28 martie 2024

Găești – Afaceri necurate în comerțul cu animale

www.mariusbuga.ro_images_aiorga2Acţiune a poliţiştilor găeşteni pe linia prevenirii şi combaterii furturilor de animale

 

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti – Formaţiunea de Ordine Publică au organizat în târgul săptămânal din localitate, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea furturilor de animale, precum şi a comerţului ilicit cu animale şi produse de origine animală.

 

În urma neregulilor descoperite, poliţiştii au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale, a căror valoare se ridică la peste 2 800 de lei.

 

Dintre acestea, 7 au fost pentru nerespectarea prevederilor HG 984/2005 privind normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

 

Pentru a preveni furturile de animale. poliţiştii recomandă cetăţenilor :

 

– Asiguraţi cu sisteme de închidere solide spaţiile în care sunt închise animalele şi lăsaţi, pe cât posibil, o lumină aprinsă pe timpul nopţii, în zona respectivă;

 

– Nu vă lăsaţi animalele nesupravegheate pe păşuni, islazuri sau alte locuri;

 

– Dacă angajaţi o persoană care să vă supravegheze animalele, manifestaţi o atenţie sporită şi încercaţi să aflaţi cât mai multe date despre aceasta;

 

 

 

 

 

– Nu amplasaţi adăposturile pentru animale la distanţă mare de gospodărie, fără a fi supravegheate;

 

– Sunt recomandaţi şi câini de pază în locurile împrejmuite;

 

– Acordaţi atenţie sporită persoanelor care se prezintă drept cumpărători de animale şi vă abordează în acest sens, reţinând semnalmentele acestora, precum şi a vehiculelor cu care se deplasează;

 

– Nu cumpăraţi, nu vindeţi şi nu transportaţi animale fără documentele prevăzute de legislaţia în vigoare;

 

– Niciodata nu achiziţionaţi animale despre care bănuiţi că provin din furturi;

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial