23 aprilie 2024
Festivitatea de final de an şcolar a Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgovişte

Festivitatea de final de an şcolar a Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgovişte

seminarJoi, 23 iunie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, a avut loc festivitatea de final de an şcolar a Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgovişte, în prezenţa Pc. Pr. dr. Ionuţ GHIBANU, Vicar eparhial, şi a Pc. Pr. dr. Ionuţ ILEANA, Consilier Eparhial, a profesorilor, a seminariştilor şi a unor părinţi ai elevilor. Pc Pr. Vicar Ionuț Ghibanu a prezentat mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfinției Sale, care se află în Creta, ca membru al delegației Patriarhiei Române, la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe.
După săvârşirea slujbei Te Deum-ului, a avut loc, într-un cadru solemn, în Sala de festivităţi a şcolii, un program artistic, ce a fost inaugurat printr-un cuvânt de bun venit de către directorul şcolii.
În mesajul său, Înaltpreasfinţia Sa a precizat că această ceremonie de finalizare a anului şcolar la Seminar este un moment de bilanţ şi de apreciere a efortului depus întru zidirea prin cunoaştere a celor care s-au străduit să aprofundeze înţelepciunea şi ştiinţa, pentru a fi misionarii entuziaşti de mâine ai Bisericii noastre străbune.

Reamintim că Seminarul Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgovişte a fost înfiinţat în anul 1992, ca şcoală teologică ce are în vedere susţinerea activităţii pastoral-misionare şi educaţionale a Arhiepiscopiei Târgoviştei, numeroşi elevi seminarişti obţinând, de-a lungul timpului, premii la Olimpiade şi Concursuri şcolare naţionale. Şcoala are în prezent 304 elevi, inclusiv profilul de filologie, anul acesta absolvind 48 de elevi, din clasele a XII-a.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial