16 aprilie 2024
Festivalul-concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, Târgovişte, 2 – 4 noiembrie

Festivalul-concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, Târgovişte, 2 – 4 noiembrie

mv-2018REGULAMENT

Festivalul-concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”

Ediţia a L- a, Târgovişte, 2 – 4 noiembrie 2018

Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, împreună cu Societatea Scriitorilor Târgovişteni, Biblioteca Judeţeană „I.H.Rădulescu”, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” şi cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, desfăşoară în perioada 2-4 noiembrie 2018, a L – a ediţie a Concursului Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, structurat pe patru secţiuni de creaţie: poezie, proză scurtă, eseu şi teatru scurt.

Concursul se adresează creatorilor de literatură din toată ţara, care nu au împlinit 40 de ani, indiferent dacă sunt membri ai uniunilor de creaţie sau au publicat volume de autor.

Concursul urmăreşte să descopere, să sprijine şi să promoveze o literatură de certă valoare umanist-estetică, deschisă tuturor abordărilor, căutărilor şi inovaţiilor din interiorul oricăror experienţe ale canonului specific românesc ori universal. Concurenţii – care pot participa la una sau mai multe secţiuni – se vor prezenta la concurs cu un grupaj de maxim 10 titluri pentru secţiunea de poezie, 3 proze, însumând maximum 8 pagini la secţiunea proză scurtă, 1-2 piese (inclusiv pentru copii), pentru secţiunea teatru scurt. Se pot aborda teme la alegere. Pentru secţiunea eseu, este necesară o lucrare de circa 4–5 pagini, pe tema: „Literatura premodernă târgovișteană din perspectiva unirii.”

Lucrările trebuie editate în word, cu fontul Times New Roman, corp 12, la un rând şi jumătate. Acestea vor avea un motto, ce se va regăsi într-un plic închis, conţinând un CV detaliat (numele concurentului, data naşterii, activitatea literară, adresa şi, obligatoriu, numărul de telefon) şi vor fi trimise prin poştă (imprimate pe hârtie şi pe un CD), până la data de 30 septembrie 2018, pe adresa: Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, str. A. I. Cuza nr.15, cod poştal 130007, Târgovişte. În cazul în care lucrările vor fi trimise prin poşta electronică (e-mail – strategiiculturale@yahoo.com), acestea vor fi însoţite de un motto, precum şi de un CV (care să cuprindă datele personale solicitate mai sus), organizatorii asigurând confidenţialitatea acestora până ce juriul va delibera şi va stabili premianţii ediţiei. Concurenţii care nu vor trimite toate datele de identificare vor fi eliminaţi din concurs.

Concurenţii care au obţinut un premiu la una dintre secţiuni, în ediţiile anterioare, se vor putea înscrie în concurs doar la o altă secţiune.

Nu vor participa la concurs lucrările care vor fi trimise după 30 septembrie 2018, data poştei.

Premianţii vor fi invitaţi de către organizatori în zilele 2 şi 4 noiembrie 2018, la Târgovişte, la manifestările organizate în cadrul Festivalului-concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor” – ediţia a L – a, 2018.

Premiile vor fi acordate concurenţilor, în vechea Cetate de Scaun, cu ocazia festivităţii de premiere a concursului, ce va avea loc pe data de 3 noiembrie 2018. Lucrările premiate vor fi publicate într-un volum editat de Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa.

 

Vor fi oferite următoarele premii:

 

Trofeul festivalului

 

Poezie:

 

1 – Premiul Naţional pentru Poezie

2 – Premiul al II-lea

3 – Premiul al III-lea

4 – Menţiune

 

 

 

 

Proză scurtă:

 

1 – Premiul Naţional pentru Proză

2 – Premiul al II-lea

3 – Premiul al III-lea

4 – Menţiune

 

Eseu:

 

1 – Premiul Naţional pentru Eseu

2 – Premiul al II-lea

3 – Premiul al III-lea

4 – Menţiune

 

Teatru scurt:

 

1 – Premiul Naţional pentru Teatru scurt

2 – Premiul al II-lea

3 – Premiul al III-lea

4 – Menţiune

Relaţii suplimentare:

Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa – telefon-0245/611184; e-mail – strategiiculturale@yahoo.com, web www.cjcd.ro (unde vor fi publicate şi rezultatele finale).

Notă finală:

Orice modificare a actualului regulament va fi notificată în procesul-verbal de jurizare şi adusă la cunoştinţa publicului de către juriul naţional, alcătuit din personalităţi recunoscute ale vieţii cultural-literare naţionale.

Director festival

Cătălin Ionuț Lăscaie

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial