16 aprilie 2024
Exercițiu de salvare în Peștera Ialomiței. O tânără rănită, scoasă cu succes de la 500 de metri adâncime

Exercițiu de salvare în Peștera Ialomiței. O tânără rănită, scoasă cu succes de la 500 de metri adâncime

Un antrenament în condiții extreme a presupus o dificilă operațiune de salvare în Peștera Ialomiței din Munții Bucegi.

O tânără cu un presupus tramatism grav la un picior trebuia transportată cu targa, de la peste 500 de metri adâncime. Apoi echipajul de salvatori a dovedit că e capabil să intervină și la suprafață, în caz de avalanșă.

Intervențiile în peșteri sunt extrem de dificile, atât din cauza frigului, cât și a hăurilor care se cască în fața celor ce se încumetă să coboare în străfundul pământului. 25 de speologi au participat la un exercițiu de salvare din mediul subteran, după un scenariu plin de provocări. Pe o porțiune a traseului, targa a fost evacuată pe tiroliana, iar apoi a fost carată pe brațe de salvatori.

Temperatura în subteran ajunge la 6 grade Celsius, așa că salvatorii au pregătit un punct cald pentru ca presupusa victimă să nu intre în hipotermie.

Ca să-și ducă misiunea la bun sfârșit, speologii s-au împărțit în cinci echipe și au coborât cu greu în peștera.

Alin Popa – Serviciul Salvamont Salvaspeo Dâmbovița: „Se lucrează la o tiroliană, capătul de jos al unei tiroliene pe care va fi transprtata targa pentru a evita zona accidentată din peșteră.”

Bogdan Ciobotarescu – coordonator Salvaspeo Dâmbovița: „Am ales peștera Ialomiței pentru că este o peștera turistică în care vin anual peste 100.000 de turiști, se află în inima Munților Bucegi și este accesibilă și iarna.”

Cristian Ciobotarescu – medic voluntar: „Accesul este mult mai dificil pentru a putea menține o legătură cu exteriorul și atunci se poate folosi un sistem de telefonie prin cablu”.

Neobosiți, salvatorii au participat apoi și la un exercițiu de salvare a doi turiști care, porniți în munți cu un snowmobil, ar fi fost surprinși de o avalanșă.

Salvamontiștii îi avertizează pe toți cei ce plănuiesc drumeții la munte în această perioadă că trebuie să țină seama de zăpezile căzute din abundență, care pot provoca oricând o avalanșă serioasă.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial