29 martie 2024

Excursie gratuită la munte pentru copiii care şi-au pierdut un părinte

munteEXCURSII LA MUNTE PENTRU FAMILII MONOPARENTALE

Începând cu luna aprilie 2019, copiii de orice vârstă care au pierdut recent un părinte și se află într-o familie cu probleme financiare pot participa gratuit în excursii de o zi. Pe 6 aprilie pot merge la Sinaia, iar pe 11 mai într-un parc cu trasee de cățărare în copaci din Brașov.

Aceste excursii au rolul de a face mai ușoară perioada de doliu pentru copii și părintele supraviețuitor și sunt singurele ieșiri în natură dedicate exclusiv familiilor aflate în această situație.

Excursiile au ca scop socializarea, mișcarea, crearea unor amintiri frumoase, precum și vizitarea de locuri importante pentru cultura generală a copiilor.

Excursiile fac parte dintr-un program social derulat de Asociația “Există viață după doliu”, un ONG care din 2011 a sprijinit gratuit peste 1.000 de părinți văduvi și copii și adolescenți orfani de un părinte.

Programul mai cuprinde în 2019 două ediții din Tabăra Dorului – eveniment de 4 zile cu participare gratuită pentru 8 familii. De asemenea, sunt incluse și excursii doar cu adulți tineri care și-au pierdut partenerul de viață, dar nu și dorința de a călători. Următoarea excursie este la Muzeul Golești (Argeș) pe 25 mai.

Lista excursiilor de o zi este pe site-ul asociației www.planurideviitor.ro/evenimente. Tot pe site puteți alege să dăruiți o excursie unei familii, printr-o donație care să acopere masa de prânz sau accesul la obiectivele turistice.

 

Persoana de contact:

Mihaela Ioanițoaia

mihaela@planurideviitor.ro

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial