24 aprilie 2024

E OFICIAL! Boriga renunţă la baschet!

Primăria închide uşa campioanei MCM, iar edilul se retrage total de la echipă, chiar şi din funcţia de preşedinte de onoare. “Nu criza financiară a provocat această reacţie din partea primarului, ci una morală, dumnealui fiind dezamăgit de atitudinea opiniei publice faţă de această echipă”, explică antrenorul Cătălin Tănase, singurul care se luptă ca formaţia campioană să nu se desfiinţeze.

“Începând de astăzi Primăria nu va mai finanţa echipa de baschet, iar eu mă voi retrage din funcţia de preşedinte de onoare. Sper ca această frumoasă echipă să continue la acelaşi nivel şi să se găsească oameni de bine care să finanţeze proiectul”, a sunat declaraţia sobră a primarului Gabriel Boriga, imposibil de anticipat în urmă cu câteva luni. Vizibil marcat de greutatea momentului, edilul s-a retras tulburat în biroul personal, răsucind cheia în uşa. Am văzut un om răvăşit, cu ochii umezi, care a lăsat în urmă uluială, dar şi multe necunoscute. Discursul, chiar dacă bine pregătit, a îmbogăţit şi mai mult tărâmul suspiciunilor, întărind poziţia celor care spun că se doreşte distrugerea cu bună ştiinţă a anumitor greşeli manageriale produse la echipa de baschet. Şi iată cum, un proiect strălucitor s-a transformat în câteva minute într-un eşec, de vreme ce campioana en-titre la baschet feminin şi echipa care a fost aproape de o semifinală europeană a ajuns acum pe buza prăpastiei. Fără sprijinul primarului Boriga şi fără bani publici, va fi greu de crezut că sponsorii se vor călca în picioare să umple contul unui club părăsit de marele conducător.

Unde e gaşca de trântori?

Cu Gabriel Boriga în rol de meşter şi cu Cătălin Tănase salahor, campioana MCM a arătat destul de bine la nivelul rezultatelor. Dacă Boriga a ştiut să asigure un echilibru financiar de invidiat pentru aceste vremuri, să nu-i spunem chiar belşug, Tănase a stăpânit bine vestiarul şi a gestionat cu maturitate elementele succesului. Ţinând cu orice preţ să reuşească în acest proiect, de mândrie personală, primarul a încercat să le facă pe toate, chit că avea la dispoziţie o armată de oameni plătită să muncească în folosul campioanei. În spatele său s-au ascuns mulţi trântori, care au format rapid o gaşcă pusă pe trai şi pe distracţie, ridicându-i osanale şefului care le făcea pe toate. În momentul în care Boriga s-a retras din ecuaţie, s-a văzut limpede că “instrumentele” au cântat fals, neavând nici valoare, nici ambiţie şi nici măcar orgoliu să salveze corabia găurită. Cum toţi au dat bir cu fugiţii de la înec, singurul care luptă ca echipa să nu se desfiinţeze este tot Cătălin Tănase, izolat şi el de gaşca de trântori şi “suflători”. “Îi mulţumesc domnului primar pentru tot ce a făcut la această echipă, având cele mai mari merite şi totodată sper să se răzgândească şi să revină alături de noi. Cu tot respectul pe care i-l port, dar dumnealui nu poate decide desfiinţarea clubului MCM, care nu trebuie confundată cu acest CSM, o structură finanţată din bani publici. Să nu uite domnul Boriga ce atitudine a avut în momentul în care Primăria, pe atunci condusă de Iulian Furcoiu, nu vroia să mai susţină echipa de baschet!”, a lovit subtil antrenorul campioanei.

Oferte pentru Monika

Anunţul primarului le-a şocat şi pe jucătoare, care credeau că Boriga nu va renunţa niciodată la echipa de baschet. Dacă Shay Doron, Linda Frohlich, Olena Samburska sau Olga Masilionene nu au simţit mare lucru când au părăsit echipa, pentru Larisa Toma, Monika Broşovszki sau Chrissy Givens totul seamănă cu un vis urât. “Am oferte de la Arad, de la Satu-Mare, dar şi din străinătate, însă tot Târgoviştea rămâne prima opţiune. Pentru echipa asta am jucat în ultimele şase luni cu ruptură de menisc, aşa că m-a durut sufletul când mi-a spus domnul Boriga că se va desfiinţa. Eu ştiu că domnul Tănase nu vrea asta şi se luptă ca echipa să continue şi chiar mă bucur că se face vâlva pe marginea subiectului, poate cineva ne va ajuta”, ne-a declarat Larisa Toma. Oferte are şi Monika, dorită atât la Arad, cât şi la Sfântu-Gheorghe, înclinând mai degrabă către ICIM şi oraşul natal, acolo unde locuieşte mama sa. “Eu sunt un tip orgolios şi tocmai de aceea lupt să rămân la Târgovişte, alături de soţie şi de băieţelul meu. Până la urmă este o chestiune de familie, plus că Moni va fi la Arad acasă la ea, exprimându-şi la un moment dat dorinţa de a se retrage în tricoul lui ICIM”, a lovit din nou inteligent Tănase, umblând la orgoliul primarului. “Cu cele trei jucătoare de suflet, cu junioarele clubului, cu Elena Dincă şi cu un buget de 200.000 de euro vă promit că mă voi bate la titlu. Eu refuz să cred că domnul Boriga nu poate atrage această sumă, însă va trebui să ne descurcăm şi fără sprijinul dumnealui. S-au făcut greşeli manageriale, este adevărat, dar acum trebuie să găsim soluţii, nu să căutăm vinovaţi. Vă spun sincer că aici a greşit primarul Boriga, nu a avut o comunicare corectă şi deschisă cu opinia publică, dar nu e vina dumnealui, ci a celor responsabili cu acest lucru. E clar că nu criza financiară l-a făcut să se retragă, ci una morală, dumnealui fiind extrem de dezamăgit de atitudinea opiniei publice faţă de echipa de baschet”.

Costin Mihai

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial