28 martie 2024

După gratii e greu! E bine ÎMPREUNĂ CU VOI!

COMUNICAT DE PRESĂ „ÎMPREUNĂ CU VOI” Referitor la: Acţiunea organizată de Serviciul de Educaţie şi Intervenţie Psihosocială din Penitenciarul Mărgineni, în parteneriat cu Şcoala Specială din municipiul Târgovişte, având ca scop dezvoltarea personală a persoanelor private de libertate, în data de 22.04.2010. Vă informăm că în data de 22.04.2010, la sediul Şcolii Speciale din municipiul Târgovişte, două persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Mărgineni, clasificate în regim deschis, vor participa la activităţi care au ca scop dezvoltarea unor aptitudini pozitive, cultivarea sensibilităţii pentru frumos, precum şi, stimularea interesului faţă de activităţile sociale. Respectul faţă de sine şi faţă de ceilalţi, asumarea consecinţelor propriilor fapte, autodisciplina, conştiinţa civică, tolerarea diversităţii de opinii şi credinţe, solidaritatea şi loialitatea faţă de principiile şi valorile democraţiei sunt virtuţi civice pe care Penitenciarul Mărgineni îşi propune să le cultive persoanelor private de libertate, pentru responsabilizarea acestora. Obiectivele principale ale acestei activităţi constau în: – Stimularea interesului pentru participarea la viaţa socială şi pentru exersarea calităţii de cetăţeni; – Dezvoltarea unor atitudini pozitive faţă de sine şi faţă de ceilalţi, realizată prin activităţi de ergoterapie. La sfârşitul activităţii, eleviilor Şcolii Speciale li se vor înmâna cadouri constând în produse alimentare. Acţiunea face parte din Protocolul de colaborare încheiat între cele 2 instituţii având ca scop implicarea societăţii civile în procesul de reabilitare a persoanelor private de libertate, cât şi implicarea penitenciarului în susţinerea comunităţii de a reduce riscurile sociale la care sunt expuşi membrii acesteia. La această acţiune vor participa reprezentanţii Penitenciarului Mărgineni, cât şi elevi şi cadre didactice ai Şcolii Speciale din municipiul Târgovişte. Pentru informaţii suplimentare desemnăm ca persoană de contact pe Subinspector Larisa PANĂ-purtător de cuvânt al Penitenciarului Mărgineni, telefon 0245/660.210, int.107, fax 0245/660.211, tel. personal 0760/232.830, e-mail: lpana@dgp, lpanapmdb@yahoo.com. Comisar de penitenciare Florin STANCIU Director Penitenciarul Mărgineni

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial