19 aprilie 2024

Deţinut de la Penitenciarul Mărgineni – “Astăzi am ales să fiu o carte deschisă pentru tine. Citeşte-mă!”

www.mariusbuga.ro_images_margineni33Motto-” Cartea este cea mai bună armă împotriva intoleranței și ignoranței”. Lyndon Baines Johnson

COMUNICAT DE PRESĂ

BIBLIOTECA VIE

Penitenciarul Mărgineni organizează în data de 28 iunie 2016, începând cu ora 10.00, la Biblioteca Județeană I. H Rădulescu din Targoviste, proiectul Biblioteca Vie, activitate inedită unde cărţile sunt oamenii cu care cititorii inter-relaţionează.

Manifestarea este organizată la inițiativa Administrației Naționale a Penitenciarelor și se desfășoară la nivel național de către toate unitățile penitenciare, la aceeași dată.

Scopul acestui eveniment vizează combaterea stereotipurilor şi prejudecăţilor despre mediul de detenţie, personalul de penitenciar şi persoanele custodiate, stimularea comunicării şi diminuarea distanţei sociale dintre sistemul penitenciar şi comunitate, prin implicarea personalului şi a persoanelor custodiate în activităţi legate de viaţa socială a comunităţii, în spaţii neconvenţionale, precum și dezvoltarea capacităţii de auto-dezvăluire, în scopul facilitării inter-relaţionării dintre publicul larg şi reprezentanţii sistemului penitenciar.

Biblioteca Vie se adresează publicului larg şi funcţionează ca o bibliotecă obişnuită, la care oamenii vin, împrumută cărţi şi le returnează, cu precizarea că, aceste CĂRŢI sunt fiinţe umane cu care cititorii interacţionează şi au posibilitatea de a afla informaţii despre mediul penitenciar şi despre cei care definesc acest spaţiu ,,personalul din sistemul penitenciar şi persoanele custodiate”.

Dacă vrei să afli informaţii despre mediul penitenciar, despre oamenii care lucrează acolo sau despre persoanele condamnate, atunci împrumută o carte! Lasă deoparte propriile prejudecăţi sau ceea ce îţi spun alţii despre mediul penitenciar şi află singur ce te interesează!

Astăzi am ales să fiu o carte deschisă pentru tine. Citeşte-mă!

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial