Deputatul Preda, în război deschis cu PNL Dâmboviţa – “Activitatea consilierilor judeţeni ai PNL este zero!” | TargovisteNEWS

Deputatul Preda, în război deschis cu PNL Dâmboviţa – “Activitatea consilierilor judeţeni ai PNL este zero!”

cezar-preda„Cu PNL Dâmboviţa nu mai există comunicare, lucrurile sunt închise. Oamenii care au fost puşi aici, la conducere, în loc să se ocupe de mandatul statutar… Ştiţi că un interimar când este pus nu are alte sarcini şi drepturi să facă decât să se ocupe de organizarea alegerilor. E regulă în orice partid politic!

La noi, atât a aşteptat, că a început să mai decapiteze organizaţii, a ras şi Răzvadul, îi schimbă…. La Moreni, am făcut o ofertă să mă ocup personal, dar mi-au spus că nu am eu treabă cu aşa ceva. Pâi dacă nu am treabă, nu am treabă nici cu ei, nu mă interesează. Vom lua unul dintre cele mai proaste rezultate la europarlamentare, din România, şi nu e vina mea, să-şi asume. Dacă îi spun secretarului general al PNL, acesta zice – nu pot că este organizaţia de suflet a d-lui preşedinte Orban – Bine, dacă e de suflet.

Am văzut că mai sună şi pe la ziarişti, pe aici, d-nul preşedinte, şi spune să nu scrieţi dacă vă mai spune cineva ceva de rău de PNL (…) Vă rog să-mi daţi şi mie numărul de iniţiative, în CJD, al consilierilor PNL, de la intrarea în mandat din 2016? Sunt zero! Vă rog săi întrebaţi când fac conferinţe, nimic altceva. Să ne arate un om din acest judeţ care a fost ajutat de consilierii judeţeni ai PNL, primar, consilier sau un om. Arătaţi-mi unul singur. Păi despre ce vorbim, vorbim despre politică. Eu v-am spus data trecută, când intrasem într-o adormire, înainte de pensie, dar mi-am revenit.

Activitatea consilierilor judeţeni ai PNL este zero! Eu am interpelări, proiecte de lege, iniţiative, întrebări, pentru că asta este obligaţia mea. Păi dacă dumneavoastră m-aţi întreba, după doi ani, – domne, dar dumneata nu ai nicio iniţiativă legislativă, nicio interpelare, atunci ce eşti dumneata? – Şi eu vă spun, zero! Chiar nu au identificat în judeţul acesta… Măcar să urmărească lucrările primăriilor PNL, să vadă dacă sunt întârziate, să intervină, să ridice problema… Eu aşa văd lucrurile.

Ce frumos este să te duci la CJD, la şedinţă, să te dai mare, şi pe urmă să te duci aici, pe Centrul Vechi, să stai la o bere cu o carte în mână şi să spui că eşti consilier judeţean PNL. Bravo! Eu fac politică şi o fac pentru PNL. Eu vă spun un lucru, nu Cezar Preda a venit la PNL, partidul meu m-a adus în PNL şi atunci facem politica PNL, dar eu fac politică….”, a declarat, la Târgovişte, deputatul PNL de Dâmboviţa, Cezar Preda

Life-Style

Transfăgărășanul se închide de astăzi circulației rutiere. Cât timp va fi blocat accesul

De la 1 noiembrie Transfăgărășanul devine un drum închis circulaţiei rutiere. Accesul va fi blocat până anul viitor, la începutul lunii iulie. Drumul închis este deja semnalizat, iar cei care vor totuşi să se aventureze într-o drumeţie pot lăsa maşinile şi s-o ia la pas. Cu mare atenţie, însă, mai ales că de acum încolo [...]