20 aprilie 2024
DE GROAZĂ! Ce pericol îi pândeşte pe târgovişteni!

DE GROAZĂ! Ce pericol îi pândeşte pe târgovişteni!

ciori„Cred că anul viitor în Târgovişte vor fi câteva milioane de zburătoare… Deja ne apropiem de scenariul lui Hitchcock din filmul «Păsările».

Este o temă la care zâmbim acum dar, în timp, poate genera probleme mari administraţiei. Eu i-am atenţionat pe cei de la Primăria Târgovişte, dar ei spun că nu au nicio soluţie.

O să ajungem în situaţia de a nu mai putea ieşi din casă decât cu umbrela sau să nu mai putem lăsa copiii afară.

Dacă se va produce gradul acesta de reproducere, de înmulţire a lor, gândiţi-vă ce se va întâmpla aici peste 1-2 ani.

Eu am identificat câteva surse, iar una este groapa de gunoi, unde se pare că s-au deschis nişte alveole.

Rog Garda de Mediu, Agenţia de Protecţia Mediului şi Direcţia Sanitar Veterinară să verifice ce se întâmplă acolo.

Acolo este o celulă unde se adună milioane de ciori. Cum rezolvăm problema aceasta? Nu este numai problema mea, este a noastră a tuturor.

Deci eu zic să vă gândiţi ce facem. Identificăm, aducem institute de cercetare, le punem muzică să plece…”, a declarat prefectul de Dâmboviţa, Ioan Marinescu.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial