24 aprilie 2024

Dâmboviţa – Mai multe echipaje de poliţişti în stradă!

sabiPolițiștii dâmbovițeni continuă acțiunile pentru un sezon estival în siguranță

Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița a acționat cu efective mărite pentru siguranţa cetăţenilor și prevenirea faptelor antisociale, astfel că peste 100 de patrule pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice au fost în teren.

La acțiunile organizate au participat peste 260 de poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă.

Polițiștii au intervenit la 243 de sesizări primite de la cetățeni, dintre acestea 185 fiind apeluri prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

Tot în această perioadă, polițiștii au prins în flagrant delict 16 persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni, față de 7 dintre acestea fiind dispuse și măsuri preventive.

În cadrul activităților efectuate, polițiștii au aplicat 1.766 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 385.760 de lei și au confiscat bunuri în cuantum de 2.850 de lei.

Din totalul amenzilor, 262 au fost pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică, 11 pentru fapte de natură economică și 64 pentru nerespectarea altor acte normative.

O atenție deosebită a fost acordată traficului rutier, polițiștii acționând pe principalele drumuri naţionale şi județene, pentru ca cetățenii să se deplaseze spre zonele de agrement și să se întoarcă acasă în condiții cât mai sigure.

Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 1.429 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Dintre acestea, 5 au fost pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, 326 pentru viteză excesivă, iar 1.098 pentru nerespectarea altor prevederi privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, polițiștii au reținut 76 de permise de conducere și au retras 43 certificate de înmatriculare.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial