28 martie 2024

Dâmboviţa – În ce stadiu sunt contractele pe apă-canalizare!

pucs1„Situaţia este următoarea: contractul 1, în municipiul Târgovişte, lucrări la sursele de apă, este realizat 100%, contractul 2, staţie de epurare, 100% realizat, contractul 3, reţele de apă şi canalizare Târgovişte, realizat 96%, cu precizarea că aici au fost mai multe aspecte în dispută între constructor şi Compania de Apă, multe dintre acestea fiind clarificate, respectiv înlocuirea unor capace care sunt dintr-un material compozit cu capace de fontă, eligibilitatea unor lucrări care se fac pe domeniul privat şi anumite chestiuni de neînţelegere între constructor, consultant şi Compania de Apă, dar s-a stabilit exact ceea ce trebuie făcut şi va fi finalizat şi acest proiect.

Contractul 4, care priveşte rezervoarele de la Bana şi staţia de epurare de la Moreni, are 37,5% din cauza insolvenţei constructorului din Spania, contractul a fost preluat de firma CONFORT şi ea aflată în procedură de insolvenţă, dar cu procedură generală şi cu depunere de plan de reorganizare judiciară, deci poate fi lider de contract. S-a identificat un subcontractor, sperăm ca zilele acestea să avem toate actele semnate, să reluăm lucrările şi noi estimăm că aici va fi nevoie de o fazare undeva între 25 şi 30% din valoarea lucrărilor rămase de executat. Contractul 5, apă şi canalizare la Moreni, realizat 97%, va fi finalizat în următoarele două-trei săptămâni.

Contractul 6, staţii de epurare Pucioasa şi Fieni, este realizat 95,5%, practic lucrările sunt finalizate, mai sunt chestiuni de reglaj final care vor fi închise în următoarele săptămâni. Contractul 7, extindere reţele de apă şi canalizare Pucioasa şi Fieni, are o realizare de 87%, situaţia este generată de insolvenţa firmei VALVE INTERNAŢIONAL Brăila şi de formalităţile necesare preluării acestui contract de către un alt contractant. Va fi finalizat anul acesta, în noiembrie. Contractul 8, surse de apă şi staţii de epurare Găeşti şi Titu, are grad de realizare 78,67%, practic la Titu lucrările sunt finalizate, la Găeşti s-au finalizat rezervoarele de apă şi mai avem lucrări doar la staţia de epurare, dar situaţia la zi este cu mult mai bună, cel puţin 10 procente în plus, va fi finalizată în termenul stabilit contractual.

Reabilitare şi extindere reţele de apă la Găeşti, contractul 9, este cu un grad de realizare de circa 50%, va fi finalizat până la 31 decembrie 2015, deşi termenul contractual este aprilie 2016. Reabilitare şi extindere reţele de apă Titu, contractul 10, lotul I, este în derulare, nu am o situaţie la zi pentru că nu s-au făcut decontări, dar lucrări sunt făcute pe teren undeva la 30%. La lotul II, este asocierea GRUP 4 INSTALAŢII SA şi CONIZ ROMARG, se lucrează, există la momentul acesta comandate toate utilajele necesare care înseamnă 70% din contract şi credem că avem toate şansele să-l finalizăm până la 31 decembrie, deşi termenul contractual este anul viitor”, a declarat Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial