19 aprilie 2024

Dâmboviţa – Cazierul judiciar se emite pe loc

www.mariusbuga.ro_images_cazierCOMUNICAT DE PRESĂ

 Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița vă informează:

În perioada ianuarie-septembrie a.c., la nivelul instituției noastre au fost eliberate 42.583 de certificate de cazier judiciar, dintre care 42.204 pentru persoane fizice.

Cele mai multe certificate de cazier judiciar, 32.568, au fost eliberate de la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, prin Serviciul Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative.

Vă reamintim că, din luna martie a anului 2014, la nivelul Poliţiei Municipiului Moreni, Poliţiei Oraşului Pucioasa, Poliţiei Oraşului Găeşti şi Poliţiei Oraşului Răcari, centrele de eliberare a cazierului judiciar au devenit operaţionale, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00-11:00.

Astfel, şi la aceste ghișee, se emit ,,pe loc” certificate de cazier judiciar către persoanele fizice sau juridice fără antecedente penale. Pentru persoanele cunoscute în evidenţa cazierului judiciar, documentul în cauză se eliberează în termenul legal de trei zile.

În perioada de referinţă, la nivelul acestor centre au fost eliberate 10.015 caziere judiciare, din care 5.360 de către Poliţia Oraşului Găeşti şi 2.320 de Poliţia Municipiului Moreni.

În conformitate cu prevederile Legii 290/2004, persoanele fizice sau juridice pot obţine propriul certificat de cazier judiciar ori extras din cazierul judiciar prin depunerea (personal sau de către alte persoane care au fost împuternicite prin procură notarială) cererii-tip, completată cu datele de stare civilă şi motivată, la orice subunitate de poliție unde există un ghișeu de cazier judiciar.

Pentru persoanele fizice, cererea trebuie să fie însoţită de cartea de identitate.

În cazul persoanelor juridice, cererea-tip se poate depune și electronic, iar pentru ambele modalități de depunere, aceasta va fi însoțită de următoarele documente: dovada calității de persoană juridică, dovada că deponentul este reprezentantul legal al persoanei juridice și o copie de pe actul de identitate al reprezentantului legal.

Comunicarea datelor din cazierul judiciar se face în condiţiile prevăzute de Legea 290/2004 şi cu respectarea prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public și a legislației privind prelucrarea și circulația datelor cu caracter personal.

În conformitate cu prevederile art. 12 lit. d din Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, informațiile cu privire la datele personale se exceptează de la accesul liber al cetățenilor.

Mai multe informații privind eliberarea cazierului judiciar pot fi obținute și de pe pagina de internet a Inspectoratului, accesând următorul link: https://db.politiaromana.ro/ro/utile/program-de-lucru-ghisee/eliberare-cazier-judiciar, precum și din alte surse.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial