29 martie 2024
Dâmbovița – Amenzi de 12 mii de lei, în 24 de ore

Dâmbovița – Amenzi de 12 mii de lei, în 24 de ore

Siguranța cetățenilor, prioritatea polițiștilor dâmbovițeni

Pe parcursul zilei de ieri, 25 ianuarie, sub autoritatea Instituției Prefectului, echipe mixte formate din polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, jandarmi și polițiști locali, au acționat pentru verificarea respectării modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. 

Au fost organizate 41 de acțiuni punctuale, în cadrul cărora au fost verificate 315 de obiective/locații de interes și au fost legitimate peste 2.900 de persoane.

De asemenea, polițiștii au verificat modul în care sunt respectate măsurile de izolare/carantinare, documentele justificative necesare deplasărilor de la domiciliu sau locuință în intervalul orar 23:00-05:00, precum și portul măștii de protecție de către toate persoanele în spațiile publice închise/deschise.

Pentru nerespectarea măsurilor impuse de autorități în contextul epidemiologic actual, echipele de control au aplicat 90 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 12.000 de lei.

Totodată, în urma controalelor efectuate în trafic, au fost verificate 309 mijloace de transport, 110 dintre acestea fiind destinate transportului public în comun.

Obiectivul urmărit în cadrul acțiunilor desfășurate este siguranța cetățenilor, iar acțiunile pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul coronavirus (COVID-19) vor continua, forțele de ordine fiind permanent la datorie, pe raza întregului județ.  

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial