24 aprilie 2024

Dâmboviţa – 62 de accidente rutiere grave şi alte 245, uşoare

accpIndisciplina pietonală, una dintre principalele cauze de producere a accidentelor de circulaţie

În perioada ianuarie-iunie 2019, pe raza județului Dâmbovița au fost înregistrate 62 accidente rutiere grave și 245 ușoare.

Indisciplina pietonală a reprezentat una din principalele cauze care a dus la producerea a 51 de evenimente rutiere, în urma cărora 35 de persoane au fost rănite uşor, 12 persoane grav, iar un număr de 6 persoane au decedat.

Poliţia rutieră recomandă pietonilor ca traversarea drumurilor publice să se facă numai prin locurile special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje şi numai pe culoarea verde a semaforului.

La orice traversare, opriți-vă în afara parții carosabile, asigurați-vă din stânga, din dreapta și apoi din stânga din nou!

Nu vă angajaţi în traversarea străzi în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii.

Evitați să circulați pe partea carosabilă sau pe pistele pentru bicicliști! Folosiți trotuarele, acostamentele, iar, acolo unde acestea lipsesc, mergeți cât mai aproape de marginea drumului, astfel încât să aveți traficul în față!

Apreciați corect timpul necesar pentru a traversa în siguranță și luați în calcul că atunci când traversați străzi cu mai multe benzi pe sens sau când vă aflați într-o zonă cu regim de viteză ridicat trebuie să fiți mai prudenți!

Traversați perpendicular pe axul drumului, în pas vioi – drumul cel mai scurt ce reduce timpul de expunere la pericol!

Dați șoferilor timp suficient pentru a opri înainte de a vă angaja în traversare!

După lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, evitați, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, iar pentru a fi vizibili purtați haine de culori deschise și elemente reflectorizante!

Nu circulați pe drumurile publice dacă ați consumat alcool-posibilitatea de a fi accidentat crește semnificativ.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial