18 aprilie 2024

Dâmbovița – 216 polițiști, mobilizați pentru alegerile europarlamentare

alegeriMISIUNI PENTRU SIGURANȚA DESFĂȘURĂRII

ALEGERILOR MEMBRILOR DIN ROMÂNIA ÎN PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI A REFERENDUMULUI NAȚIONAL

DIN DATA DE 26 MAI 2019

Structurile teritoriale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, angrenate în organizarea și desfășurarea alegerilor membrilor din România în Parlamentul European și a referendumului național din data de 26 mai a.c., au luat toate măsurile, potrivit competenței, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică.

Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al efectivelor implicate.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița, Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I”  Dâmbovița, Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești, precum și alte structuri județene ale M.A.I.), se vor afla în misiuni, pentru  asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.

Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa efectivelor, pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare.

Astfel, în perioada 25-26 mai a.c., în intervalul orar 18:00-06:00, 351 de efective, dintre care 47 de polițiști, 58 de jandarmi și 228 de reprezentanți de la I.S.U „Basarab I” Dâmbovița vor asigura paza și protecția a 416 secții de votare, din totalul celor 433 ce s-au constituit pe raza județului Dâmbovița, iar pentru restul secțiilor de votare, dispozitivul va fi asigurat de celelalte structuri ale M.A.I..

Duminică, 26 mai, 225 de polițiști, alături de 148 de jandarmi și alte structuri, vor asigura măsuri de ordine și liniște publică, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenați în paza și protecția secţiilor de votare vor fi sprijiniţi, la solicitare, de patrulele aflate în dispozitivul curent de intervenţie la evenimentele semnalate, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă.

Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve și echipe operative, pregătite să intervină. Astfel, 216 polițiști vor fi constituiți în echipe operative, alături de luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști.

Până la repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte  materiale necesare votării la secțiile de votare, 100 de polițiști și efective de jandarmi vor fi în misiuni de protecție, atât a transportului buletinelor de vot, cât și a locurilor unde acestea vor fi depozitate.

În ziua procesului electoral, Inspectoratul Județean de Jandarmi Dâmbovița va avea în responsabilitate 181 de secții de votare dispuse în 122 de locații, unde, vor fi prezenți peste 230 de jandarmi. Pentru un plus de siguranță, vor fi constituite și rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o va impune.

Jandarmii vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță a activității în cadrul Biroului Electoral Județean, având și atribuții de protecție a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare.

228 de pompieri asigură desfășurarea în bune condiții a alegerilor membrilor din România în Parlamentul European și a referendumului național.

Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiilor.

De asemenea, specialiștii I.S.U Dâmbovița desfășoară activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu președinții secțiilor de votare, precum și recunoașteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor și gestionarea eventualelor intervenții de urgență.

Pentru mai multe informații privind procesul electoral, puteți consulta, pagina unității noastre, accesând bannerul special creat în acest sens, care vă direcționează pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, unde puteți găsi atât prevederi cu caracter general privind organizarea alegerilor membrilor din România în Parlamentul European și a referendumului național din data de 26 mai 2019, cât și actele normative incidente și contravențiile și infracțiunile prevăzute de acestea.

În acest context, vă recomandăm să respectați legislația electorală și regulile de conviețuire socială. Sesizați orice încălcare a legislației la numărul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat reprezentant M.A.I.!

 

 

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial