20 aprilie 2024

DÂMBOVIŢA – Ce s-a întâmplat în domeniul accesării fondurilor, cu obstacole şi oportunităţi

Institutul pentru Politici Publice în colaborare cu Ministerul Afacerilor Europene şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa au organizat dezbaterea cu tema Implicaţiile Strategiei Europa 2020 pentru dezvoltarea locală durabilă – Actori, politici publice prioritare, oportunităţi. Având în vedere abordarea multisectorială, la dezbatere au participat reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice judeţene, dar şi locale (peste 20 de primari de municipii, oraşe şi comune), ai AJOFM, Inspectoratului Şcolar Judeţean, Agenţiei de Dezvoltare Regională, parlamentari şi lideri ai organizaţiilor neguvernamentale locale. Evenimentul, deschis de preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu, a urmărit crearea unui mediu propice dezbaterii cu privire la priorităţile de finanţare din următorul ciclu de programare financiară al UE 2014 -2020 plecând de la direcţiile majore de acţiune menţionate în Strategia Europa 2020. Mediator a fost Violeta Alexandru, director al IPP care a apreciat deschiderea Consiliului Judeţean Dâmboviţa pentru acest tip de eveniment şi a subliniat, încă de la început, necesitatea de a merge dincolo de sloganuri şi de a realiza o analiză pertinentă a ceea ce s-a întâmplat, până în prezent, în domeniul accesării fondurilor, cu obstacole şi oportunităţi, dar şi de a identifica viitoare nevoi ale comunităţilor la care pot răspunde programele cu finanţare europeană. Mai mult decât atât, a fost accentuată ideea că fondurile europene trebuie să genereze dezvoltare economică locală. Punctul de pornire al discuţiilor l-a constitut o analiză realizată de IPP şi susţinută de Elena Iorga, director de programe, privind investiţiile din fondurile structurale în Regiunea Sud Muntenia – un bilanţ intermediar, din care reiese cu claritate faptul că Dâmboviţa este unul din judeţele cu cea mai înaltă rată de absorbţie. Se situează pe locul 6 în topul pe ţară al judeţelor care au atras cei mai mulţi bani din fonduri structurale şi pe locul 2, după Iaşi, în clasamentul judeţelor după accesarea de fonduri prin Programul Operaţional Regional (POR). În acest context, preşedintele CJD, Florin Popescu, a prezentat situaţia accesării fondurilor structurale din judeţ, până în acest moment fiind atrase în Dâmboviţa fonduri europene de aproximativ 500 de milioane de euro, în domeniile public şi privat. De asemenea, a ilustrat faptul că judeţul nostru se află pe locul I în Regiunea de Dezvoltare Sud Muntenia, având accesate fonduri pe toate cele 5 Axe de dezvoltare ale POR. Preşedintele CJD a menţionat, însă, că acesta este meritul unei întregi echipe formată din reprezentanţi ai administraţiei judeţene, ai administraţiilor publice locale, ONG-uri, ai Universităţii „Valahia” şi Arhiepiscopiei „Târgoviştei care s-au implicat activ în derularea de proiecte europene, dar şi a autorităţilor de management şi organismelor intermediare. Au intervenit în discuţii primari din judeţ, parlamentari, reprezentanţi ai ONG-urilor şi ai Universităţii „Valahia”, astfel încât a fost acoperită o arie largă a problematicii absorbţiei fondurilor europene. Un accent deosebit s-a pus pe ideea de sustenabilitate a proiectelor şi modul de gândire al acestora prin identificarea de nevoi reale. Totodată, partenerii de dialog au apreciat ca binevenite politicile financiare europene care să susţină în mai mare măsură iniţiativa privată şi care să fie în concordanţă cu priorităţile de dezvoltare ale ţării noastre. Nu în ultimul rând, s-a subliniat faptul că există decalaje mari între administraţiile locale din punct de vedere al puterii financiare de a-şi susţine părţile de cofinanţare la proiecte şi ar trebui gândite măsuri care să reducă pe viitor aceste decalaje. Cât priveşte implicaţiile strategiei Europa 2020, acestea au fost expuse pe larg de Ştefan Harda, consilier pentru afaceri europene în Guvernul României. În acest context, dialogul cu factorii de răspundere de la nivel local a fost privit, astfel, ca pe un mijloc de identificare a principalelor teme prin promovarea cărora România îşi poate aduce contribuţia la adoptarea următoarelor decizii de către organismele europene. Dezbaterea de la Târgovişte a încheiat seria dezbaterilor regionale organizate de către IPP şi MAEur în acest an, după cele organizate în Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Iaşi. Organizatorii au apreciat că evenimentul de la Dâmboviţa a fost printre cele mai reuşite atât prin prezenţa numeroasă, cât şi prin discuţiile aplicate şi dialogul echilibrat.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial