25 aprilie 2024

Cum vă poate ajuta Avocatul Poporului?

avocatul-poporuluiCine este Avocatul Poporului?

Avocatul Poporului, cea mai reprezentativă instituţie a statului de drept, are ca scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, garantate de Constituţie, în raporturile acestora cu autorităţile publice.Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică.

Experţii Biroului Teritorial Ploieşti al instituţiei Avocatul Poporului, pe cale amiabilă, prin mediere şi dialog, contribuie la soluţionarea conflictelor dintre persoanele fizice şi autorităţile administraţiei publice. Astfel, instituţiei Avocatul Poporului i se poate adresa orice persoană fizică, fără deosebire de cetăţenie, vârstă, sex, apartenenţă politică sau convingeri religioase, în mod gratuit, atunci când se consideră vătămată în drepturile şi libertăţile sale de către un organ al administraţiei publice, printr-un act sau fapt administrativ ilegal.

Ce poate examina Avocatul Poporului?

Cererile prin care cetăţeanul reclamă încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale prin acte sau fapte administrative ce provin de la funcţionari publici, autorităţi centrale (ministere, departamente, agenţii guvernamentale, oficii sau servicii ale acestora), administraţie locală (prefecturi, primării, consilii judeţene, municipale, oraşeneşti, comunale), instituţii publice (direcţii, inspectorate, servicii, oficii) şi regii autonome. Termenul în care se poate formula o cerere adresată Avocatului Poporului este de cel mult 12 luni de la data la care petiţionarul a luat cunoştinţă de faptele care fac obiectul plângerii.

Biroul Teritorial Ploieşti al instituţiei Avocatul Poporului a fost înfiinţat în anul 2007, având sediul în cadrul clădirii Consiliului Judeţean Prahova (Prefectura Prahova) – Ploieşti, B-dul Republicii nr. 2-4, intrarea H, parter, camera 155; tel. 0244.593.227, program de audienţe: luni-joi – orele 0900-1600, vineri – orele 0900-1400, cu competenţă în cele trei judeţe: Prahova, Buzău şi Dâmboviţa.

Biroul Teritorial Ploieşti al instituţiei Avocatul Poporului, încă de la înfiinţare, a rezolvat numeroase cereri referitoare la egalitatea în drepturi, dreptul la un nivel de trai decent, dreptul la proprietate privată, dreptul de petiţionare,dreptul la moştenire, la informaţie, la muncă şi protecţia socială a muncii etc.

Mirabela MĂLĂESCU

Expert al Biroului Teritorial Ploieşti

al instituţiei Avocatul Poporului

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial