18 aprilie 2024

Cum a fost păcălită o femeie de un individ de 26 de ani. Promisiunea l-a băgat după gratii

tentBănuit de înșelăciune, reținut de polițiștii specializați în investigații criminale

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 26 de ani, domiciliat fără forme legale în municipiul Deva, județul Hunedoara.

Acesta este bănuit că, în cursul lunii septembrie a anului 2015, prin intermediul unui site de publicitate și pretinzând că este un lucrător al unei societăți comerciale, ar fi înșelat o femeie cu privire la facilitarea contractării unui loc de muncă în Norvegia și ar fi primit de la persoana vătămată 1.451 de lei.

În dimineața zilei de 17 septembrie a.c., polițiștii specializați în investigații criminale, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița și efective de la Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, au descins la locuința acestuia.

În urma percheziției domiciliare au fost indisponibilizate mai multe înscrisuri și mijloace electronice de comunicare la distanță și aproximativ 4 grame de substanțe cu aspect și miros specific rezinei de cannabis, substanțele au fost înaintate Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara pentru dispunerea de verificări conform competenței.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore urmând ca pe parcursul acestei zile să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru dispunerea unei măsuri preventive.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial