23 aprilie 2024

Controale în târgul de la Corbii Mari. Ce nereguli s-au găsit

caramAcţiune a poliţiştilor pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor privind comercializarea animalelor şi produselor de origine animală

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, sprijiniți de efective de la Postul de Poliție Corbii Mari, au acționat în târgul săptămânal din localitate pentru verificarea modului de respectare a legislaţiei privind comercializarea animalelor, precum şi a produselor de origine animală.

În urma neregulilor descoperite, poliţiştii au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale, dintre care 3 pentru nerespectarea prevederilor H.G. 984/2005 privind normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, două la Legea 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol și două la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

Pentru evitarea unor situaţii ce pot pune în pericol sănătatea cetăţenilor ca urmare a consumului de carne şi produse din carne comercializate fără respectarea normelor sanitar-veterinare, poliţia dâmboviţeană vă recomandă :

Nu cumpăraţi carne sau produse derivate din spaţii ori de la persoane neautorizate din punct de vedere sanitar – veterinar. În situaţia în care cetăţenii cumpără astfel de produse din spaţii improvizate sau din „sistemul stradal”, se expun riscului îmbolnăvirii.

Cumpăraţi doar produsele din carne ce au aplicate marca de sănătate a unităţii de sacrificare sau marca de identificare a unităţii de tranşare. Marca de sănătate / identificare atestă că produsele au fost supuse controlului sanitar – veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.

Carnea proaspătă, oferită spre comercializare, trebuie să provină numai din abatoare care funcţionează în conformitate cu normele legale, unde, în permanenţă, este asigurată asistenţa sanitar – veterinară şi pentru siguranţa alimentelor.

Cetăţenii nu trebuie să se lase influenţaţi de anumite “oferte” pentru produsele din carne, de cele mai multe ori acestea sunt comercializate fără respectarea normelor de igienă alimentară.

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial