19 aprilie 2024

Complexul de Nataţie din Târgovişte îneacă administraţia municipiului?

www.mariusbuga.ro_images_bazin„În cazul Complexului de Nataţie, termenul de finanţare nerambursabilă trebuie să fie puţin atenuat, pentru că aici este vorba de o contribuţie importantă pe bugetul propriu. Este un proiect care este finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013 şi are o valoare importantă, aproximativ 88 milioane lei, din care 50% contribuţie financiară nerambursabilă, 50% reprezintă contribuţie proprie a municipiului.

De aici au apărut şi o serie de probleme în ceea ce priveşte derularea acestui proiect, legate de asigurarea acestei finanţări din partea bugetului local. Avem un contract de execuţie lucrări cu ordin de începere în data de 19 septembrie 2012, contractul ar fi trebuit să fie finalizat la nivelul lunii octombrie 2014. Din diferite motive, în momentul de faţă nu suntem decât la aproximativ 69%, ca şi stadiu fizic de execuţie.

Mai avem şi un proiect tehnic revizuit cu lucrări în valoare de 9 milioane lei, din cauza necorelărilor care au existat în documentaţia tehnică. Pornind de la această finanţare deosebit de importantă, de la sarcina financiară care revine bugetului local, avem o altă dificultate şi anume asigurarea fondurilor necesare pentru contribuţia proprie.

Am avut un contract de credit în derulare până la nivelul lunii octombrie 2014, pe perioada iniţială de derulare a proiectului, dar societatea bancară respectivă a refuzat continuarea raporturilor contractuale cu municipiul Târgovişte, astfel încât în momentul de faţă suntem în procedură de obţinere a unui alt credit, în vederea asigurării cotei noastre de participare la acest proiect.

Eu consider că această cotă de participare este foarte mare şi ar fi trebuit asigurate resursele necesare până la momentul de faţă şi găsirea unei modalităţi de a avea prevăzute în buget aceste sume. În momentul de faţă avem o datorie faţă de executantul lucrărilor de 4,3 milioane lei”, a detaliat ieri în conferinţă de presă primarul interimar Cristian Stan.

Edilul şef al municipiului a tras şi o concluzie: „Ca să sintetizez: pe derularea acestui contract problemele vin din două direcţii, prima este obligaţia de a termina lucrările în cursul acestui an, în acest sens urmând să existe şi o prelungire a termenului contractului de execuţie, şi în al doilea rând găsirea cât mai rapidă a unei finanţări sub forma unui credit, pentru asigurarea cotei importante de participare.

Dacă vor fi realizate aceste două obiective, pe parcurs eu cred că proiectul poate fi finalizat în condiţii optime. Dacă vom finaliza proiectul drumului de centură, vom avea şi canalizare, dacă nu, va trebui să modificăm din nou proiectul şi să ieşim cu reţeaua de canalizare în partea cealaltă, spre Calea Bucureşti”, a dat de veste Cristian Stan, primarul interimar al Târgoviştei.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial