23 aprilie 2024

Ciocănești – Scuteristul, pericol public! A lovit și A FUGIT!

scuteraAlege viaţa ! Respectă regulile de circulaţie !

 

Pe DC 159, pe raza localităţii Ciocăneşti, un tânăr de 17 ani, în timp ce conducea un moped neînregistrat şi fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a acroşat şi accidentat uşor o femeie de 33 de ani care se deplasa pe partea carosabilă, transportând în braţe un minor.

 

Tânărul a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, la scurt timp de la producerea accidentului fiind depistat la domiciliu.

 

Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de „punere în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat”, „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, „vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului, implicat într-un accident de circulaţie”.

 

Un alt tânăr, de 18 ani, din comuna Bărbuleţu este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „ vătămare corporală din culpă” după ce, în timp ce se deplasa pe bicicletă, a accidentat uşor un pieton care se deplasa regulamentar pe partea carosabilă.

 

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial