29 martie 2024
Cine sunt câştigătorii Campionatului de Fotbal „Cupa Prieteniei”

Cine sunt câştigătorii Campionatului de Fotbal „Cupa Prieteniei”

13iulie2018_2 Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, joi, 12 iulie 2018, Arhiepiscopia Târgoviștei a organizat cea de a II-a ediție a Campionatului de Fotbal „Cupa Prieteniei”, la care au participat 112 tineri, din 16 parohii din Protoieria Titu.

Locul I a fost câştigat de echipa Parohiei Niculești, locul II de echipa Parohiei Slobozia Moară, iar locul III de echipa Parohiei Dârza.

Toți participanții au primit din partea Centrului Eparhial trofee, diplome, medalii, rucsacuri, mingii de fotbal, tricouri și alte articole sportive.

Această activitate sportivă aparține proiectului nostru eparhial dedicat tinerilor din comitetele parohiale, fiind un prilej de socializare, prietenie și de comuniune, astfel de competiții urmând a se desfășura, în continuare, și în alte domenii sportive.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial