23 aprilie 2024
Ciclaton trece prin Târgovişte! Pentru o cauză nobilă

Ciclaton trece prin Târgovişte! Pentru o cauză nobilă

www.mariusbuga.ro_images_biciclistiÎn perioada 30 septembrie – 4 octombrie se desfășoară prima ediție Ciclaton, organizată de Fundația ADEPT Transilvania, susținută de Orange România și Samsung. Timp de 5 zile, participanții vor străbate pe bicicletă un traseu de 650 de km, trecând prin 12 orașe, pentru a susține una dintre cele 3 cauze educaționale înscrise: programul „Și eu vreau la școală” al SOS Satele Copiilor Cisnădie, „Dă-ți pasiunea mai departe!”, parte din programul educaţional „Ajungem Mari” al Asociaţiei Lindenfeld, sau „Media Lab”, un proiect al Universității Alternative.

Pentru fiecare dintre cele trei cauze pedalează atât ciclişti de anduranţă (cei care se înscriu pentru a parcurge traseul integral), cât şi temerari (cei care aleg diverse segmente de traseu pe care să pedaleze). La Ciclaton 2014 s-au alăturat 14 cicliști de anduranță. Pentru cicliștii temerari care pot participa doar parțial, există până la 30 de locuri disponibile, în funcție de segment.

Ciclaton va aduce împreună oameni pasionați de mersul pe bicicletă și susținători inimoși, în jurul unor proiecte care propun un sistem de valori centrat pe ideea ca educația îmbogățește. Cauzele competiției vor putea fi susținute de către publicul larg prin contribuţii raportate la numărul bătăilor inimii ciclatoniştilor de anduranţă, dar și prin donații fixe către ciclatoniştii temerari. Înscrieri și mai multe detalii despre proiect sunt disponibile pe www.ciclaton.ro.

Ciclaton este inițiativa a doi voluntari, pasionați de ciclism, care și-au dorit foarte mult să își transforme pasiunea într-o activitate utilă pentru comunitate. Prin Ciclaton și-au dorit să susțină cauze sociale, să încurajeze implicarea activă în comunitate și să promoveze un stil de viață sănătos. Sperăm să avem alături cât mai mulți susținători ai proiectului și, împreună, să reușim să mișcăm lucrurile, pedalând din inimă la Ciclaton”, a declarat Cristi Gherghiceanu, Președinte Adept Transilvania.

Turul complet al Ciclaton 2014 va începe și se va încheia în București și va trece prin 12 orașe, printre care Târgoviște, Ploiești, Bran, Brașov, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe.  Festivitatea de final va avea loc la Roaba de Cultură din Parcul Herăstrau.

 

Sponsori și susținători Ciclaton 2014: Orange, Samsung Galaxy S5, Active Life, 441 Design Studio, HelpNet, Rose, Isostar, foto4ever.ro

Parteneri media: RADOR, Freerider.ro.

 

Despre Ciclaton

Ciclaton este un eveniment sportiv caritabil care își propune să pună în mișcare roțile educației. A fost construit de o echipa de voluntari, care este pasionată de un ritm de viață sănătos, dinamic și care vrea să dea ceva mai departe comunității în care trăim. Scopul Ciclaton este acela de a aduce împreună oameni pasionați de mersul pe bicicletă și susținători inimoși, în jurul unor proiecte care propun un sistem de valori centrat pe ideea ca educația îmbogățește. Fondurile strânse în urma campaniei de donații și a evenimentului vor fi alocate cauzelor, pentru ca proiectele să poată continua.

 

Susținătorii cauzelor vor dona ciclatoni, o unitate care se traduce prin 100 de bătăi ale inimii – ritmul la care poate ajunge inima într-un minut, în momentele în care ideile ori conversațiile cresc cu pasiune și devin impulsul ce pune educația în mișcare.

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial