25 aprilie 2024
Cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din județul Dâmbovița a primit aviz

Cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din județul Dâmbovița a primit aviz

Webp.net-resizeimage-224COMUNICAT DE PRESĂ

Un pas important spre realizarea

celui mai mare proiect de infrastructură rutieră din Județul Dâmbovița

 

Consiliul Județean Dâmbovița, a primit „avizul de conformitate pentru controlul de calitate și regularitate privind propunerea financiară și a conformității acesteia” pentru lotul III, ce aparține proiectului finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020 „Dezvoltarea infrastructurii de transport județean prin modernizarea DJ 720, DJ 720B, DJ 711 și DJ 101B, pe traseul limită Județ Prahova – Moreni – Gura Ocniței – Răzvad – Ulmi – Târgoviște – Comișani – Bucșani – Băleni – Dobra – Finta – Bilciurești – Cojasca – Cornești – Butimanu – Niculești – limită Județ Ilfov”, proiect în valoare de 211.822.388,29 lei.

Lotul III are valoarea de 41.662.323,97 lei.

Reamintim faptul că, ținând cont de valoarea lucrărilor și lungimea traseului, obiectivul de investiții a fost împărțit în 4 loturi, după cum urmează: lotul I – DJ 702B Ulmi – Gura Ocniței și DJ 720 Gura Ocniței – Moreni – limită Județ Prahova, în lungime totală de 13,169 km; lotul II – DJ 711 Ulmi – Comișani – Băleni, în lungime de 16 km; lotul III – DJ 711 Băleni (pod peste Racoviță) – Dobra – Bilciurești – Cojasca, în lungime de 19,350 km, și lotul IV – DJ 711 Cojasca (pod peste canal) – Bujoreanca și DJ 101B Lucianca – Niculești – limită Județ Ilfov, în lungime de 13,642 km.

Proiectul a fost depus în cadrul POR 2014 – 2020, Axa prioritară 6 – Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritatea de investiții 6.1 – Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.

Investiția presupune modernizarea traseului interjudețean (format din 4 drumuri județene), pe o lungime de 62,161 km, și se estimează că va avea un impact major atât asupra fluidizării traficului, cât și asupra sporirii gradului de siguranță a circulației în cele 16 localități dâmbovițene ce sunt tranzitate de acest traseu.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, aduce la cunoștința opiniei publice faptul că semnarea contractului de execuție lucrări / modernizare de drumuri județene va avea loc în data de 27 iulie 2020.

 

 

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial