29 martie 2024

Ce se întâmplă cu centura Târgoviştei!

centura„Vom intra şi noi şi vom avea licitaţia de execuţie pentru Centura Municipiului Târgovişte. În contextul acesta, potrivit reglementărilor Ministerului Dezvoltării, termenul maxim pentru finalizarea Centurii este martie 2019.

Decizia de a continua proiectul se dovede şte a fi foarte bună. Ministerul Dezvoltării face trecerea în revistă a acestor proiecte. Proiectul este declarat nefuncţional pe fonduri europene şi, în limita a 10% a sumelor care trebuia accesate pe fonduri europene, se poate interveni prin fonduri de la bugetul de stat.

Noi avem finanţarea asigurată prin credit în momentul de faţă. Până la momentul finalizării licitaţiei de lucrări, sperăm să se definitiveze această situaţie şi să ştim exact care va fi sursa de finanţare a proiectului.

În orice caz va continua, iar faţă de termenul pe care domnul preşedinte l-a menţionat cu finalizarea drumului de la Gară, noi sperăm să ne apropiem la momentul respectiv, cel puţin cu zona Petru Cercel, unde se va face sensul giratoriu să putem să finalizăm lucrarea în mod unitar”, a spus Cristian Stan, primarul Târgoviştei.

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial