19 aprilie 2024

Ce misiune au primit jandarmii dâmboviţeni pentru zilele următoare

Jandarmeria  Dâmbovi&#539aSărbători Pascale în linişte şi siguranţă!

În perioada 05 08 aprilie a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa și Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești vor asigura ordinea şi siguranţa publică în judeţul Dâmboviţa, urmând să fie prezenţi în zonele unde se vor desfăşura manifestări religioase prilejuite de Sfintele Sărbători de Paște.

În zilele de 05, 06 şi 07 aprilie a.c., între orele 18.00 23.00, jandarmii dâmboviţeni vor asigura măsurile de ordine publică în zona mai multor lăcaşuri de cult unde vor avea loc slujbe religioase (denii), respectiv Catedrala Arhiepiscopală și Mitropolitană din Târgovişte, Biserica Eroilor Târgoviște, Mănăstirea Dealu, Mănăstirea Viforâta, Schitul Peștera Ialomiței, Mănăstirea Înălţarea Domnului Cota 1000, Mănăstirea Bâldana, precum şi la alte biserici/mănăstiri din judeţ (localităţile Moreni, Pucioasa, Găeşti, Răcari, Mavrodin, Tartăşeşti, Gura Ocniţei, IL Caragiale şi Pătroaia).

În noaptea de 07/08 aprilie a.c., începând cu ora 21.00, se vor desfăşura la aceleaşi lăcaşuri de cult slujbe cu ocazia sărbătoririi Praznicului Învierii Domnului. Totodată, duminică, 08 aprilie a.c., jandarmii dâmboviţeni vor veghea la liniştea publică în zona Catedralei Mitropolitane din Târgovişte.

Pentru evitarea unor incidente nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure liniştea publică, Jandarmeria Dâmboviţa recomandă cetăţenlor care vor participa la manifestările religioase următoarele:

să respecte indicaţiile jandarmilor;

să evite implicarea în conflicte de orice natură;

să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete etc.);

să evite, pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia;

să acorde atenţie pe timpul desfăşurării manifestărilor religioase şi pe timpul deplasării cu lumânările aprinse, în autovehicule şi pe traseele de deplasare;

ori de câte ori sesizează fapte ce pot afecta siguranţa publică, cetăţenii sunt sfătuiți să apeleze, în caz de urgenţă, numărul unic de urgență 112 sau să se adreseze, cu încredere, celei mai apropiate patrule de ordine şi siguranţă publică.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

AL IJJ DÂMBOVIŢA

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial