29 martie 2024
Ce a făcut ÎPS Nifon la Moscova!

Ce a făcut ÎPS Nifon la Moscova!

nifon-moscova  Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, Exarh Patriarhal, a participat, la Moscova, în perioada 19-22 noiembrie 2016, ca delegat al Patriarhului României, la festivitățile prilejuite de aniversarea a șapte decenii de viață de către Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii.
Celebrările aniversare au fost deschise prin săvârșirea Sfintei Liturghii la Catedrala patriarhală Hristos Mântuitorul din Moscova, în ziua de duminică, 20 noiembrie 2016, moment liturgic la care au participat Întâistătători şi delegați ai Bisericilor Ortodoxe.

Înaltpreasfinția Sa a fost primit, apoi, de către Preafericitul Părinte Patriarh Kiril la reşedinta patriarhală de la Mănăstirea Danilov din Moscova, în ziua de marţi, 22 noiembrie 2016. Cu acest prilej, Patriarhul Moscovei a mulţumit pentru participare și pentru mesajul de felicitare din partea Patriarhului României, subliniind importanţa relaţiilor între Bisericile Ortodoxe Surori. De asemenea, a menţionat necesitatea schimbului de experiență între instituţiile teologice de învățământ din cele două Biserici, precum şi beneficiile relațiilor între mănăstiri, pentru că monahismul din țările noastre este foarte bine organizat şi are un aport deosebit la intensificarea vieții duhovniceşti a poporului.

Festivitățile s-au încheiat cu un concert care a avut loc în sala de festivități de la demisolul Catedralei Hristos Mântuitorul din capitala Rusiei.

La acest eveniment eclezial inter-ortodox, Înaltpreasfinția Sa a fost însoțit de Pc. Pr. dr. Ionuț Ghibanu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei, și Pr. Evghenie Rogoti, redactor la ziarul Lumina al Patriarhiei Române.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial