25 aprilie 2024
Ce a aflat ministrul Apelor după ce ne-a vizitat județul

Ce a aflat ministrul Apelor după ce ne-a vizitat județul

min-medCOMUNICAT DE PRESĂ

Ministrul Apelor şi Pădurilor, vizită în județul Dâmbovița

 

            Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a efectuat  o vizită de lucru în județul Dâmbovița. Scopul acestei vizite a fost acela de a analiza, la fața locului, situația produsă de fenomenele hidrometeorologice din ultima perioadă, dar şi de a discuta cu autoritățile județene și locale situația construcțiilor hidrotehnice şi a măsurilor care se impun pentru remedierea celor actuale și evitarea unor probleme viitoare.

Printre obiectivele vizitate de ministrul Ioan Deneş s-au aflat Lacul Bolboci şi barajul lacului de acumulare Pucioasa, urmând ca ministrul să inspecteze, alături de autorităţile locale şi judeţene, şi punctele critice de pe râul Argeș.

La Pucioasa, oficialitățile locale și județene, alături de parlamentari dâmbovițeni și reprezentanți ai instituțiilor de profil din județ, i-au prezentat demnitarului principalele problematici referitoare la decolmatarea barajului și, implicit, a sursei de apă care alimentează atât populația din oraș, cât și pe cea din localitățile limitrofe. În acest sens, au fost aduse în discuție și subiecte privind calitatea apei din zonă, necesitatea identificării de soluții care să asigure atât igienizarea permanentă a sursei de alimentare, standarde de calitate optime ale apei, cât și posibilitatea realizării, cu sprijin guvernamental, a unor rețele de apă alternative, care să răspundă nevoilor reale ale locuitorilor.

În cadrul vizitei, la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa a avut loc şi o întâlnire de lucru, la care au participat: vicepreşedintele Senatului, Adrian Ţuţuianu,  preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Daniel Comănescu, vicepreşedinţii Alin Manole şi Luciana Cristea, secretarul judeţului Ivan Vasile Ivanoff, prefectul judeţului, Antonel Jîjîie, parlamentarii dâmbovițeni Claudia Gilia, Carmen Holban, Oana Vlăducă, Titus Corlățean și Corneliu Ștefan, Adriana Petcu – secretar de stat în Ministerul Apelor și Pădurilor, primarii localităților din județ și reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate, directorii departamentelor de specialitate din cadrul Consiliului Județean Dâmbovița.

Au fost supuse dezbaterii problemele specifice din diferite localități dâmbovițene, pagubele generate de fenomenele hidrometeorologice în comune precum Glodeni, Costeștii din Vale, Văleni- Dâmbovița, situația construcțiilor hidrotehnice, precum și legislația în domeniu.

Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a subliniat importanța existenței unei infrastructuri adecvate atât în ceea privește sistemele de alimentare cu apă și canalizare, cât și stațiile de tratare / epurare a apei sau managementul deșeurilor, context în care ministrul și-a manifestat întreaga receptivitate pentru susținerea demersurilor înaintate de autoritățile locale și județene în vederea realizării proiectelor necesare unei bune infrastructuri. În acest sens, ministrul a prezentat și obiectivele din județul Dâmbovița, cuprinse la finanțare în anul 2018. Mai mult decât atât, edililor dâmbovițeni li s-a făcut promisiunea că vor primi răspunsuri punctuale pentru problemele prezentate, fiecare dintre acestea urmând a fi analizată la nivelul ministerului, în vederea identificării resurselor necesare pentru a fi concretizate.

Vizita ministrului în județul Dâmbovița va continua la sediul Direcției Silvice Dâmbovița, unde vor avea loc întâlniri și discuții aplicate cu personalul silvic din cadrul direcției, cu reprezentanții ocoalelor private și ai societăților comerciale specializate în activități privind exploatarea, comercializarea și prelucrarea lemnului, pe teme privind domeniul forestier.

 Biroul Comunicare, Relaţii Externe al Consiliului Judeţean Dâmboviţa

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial